Senatorul Ștefan Pălărie, vicelider al grupului parlamentar USR și membru al comisiei de învățământ, maramureșean de origine, a venit la Cluj-Napoca la invitației filialei județene la dezbaterea despre Legile Educației. Pălărie a desființat Legile și nu a pregetat să critice coaliția aflată la Putere, PSD-PNL-UDMR. De asemenea, a răspuns la o întrebare despre posibile alianțe electorale.
Întrebat de reporterul Curierul de Cluj cu cine se va alia USR pe plan național pentru cele patru ture de alegeri sau dacă se va alia, partidul fiind la 10 la sută în ultimul sondaj de opinie Inscop și la 8 la sută în altul, Pălărie a devenit mai puțin vocal decât atunci când a criticat legile educației și a spus că e o decizie a conducerii centrale. Totuși el a spus că nu este exclusă o alianță electorală cu Forța Dreptei, sau cu ”orice forțe democratice” cu care se poate colabora ca să se încheie perioada asta în care ”Puterea este exercitată de o alianță contra naturii PSD-PNL”. Singura forță politică cu care USR nu dorește să se alieze sau să colaboreze este AUR, partid aflat și el în opoziție în Parlament.
Critici dure la Legile Educației
”Ministerul Educației ar fi trebuit să fie în locul nostru astăzi la Cluj (joi a fost dezbaterea), prin diferiți specialiști care să explice setul de reforme din spatele noului pachet de legi. Profesorii sunt deja nemulțumiți de ultimele noutăți, și anume că au fost mințiți cu creșterile salariale. Se pare că această prevedere va fi eliminată din proiectul de lege, lucru care, în mod evident, duce la supărarea și frustrarea profesorilor. Părinților li se pun mai multe costuri în cârcă cu cele 2 tipuri de examene de admitere pentru liceu, examenul bogaților și examenul săracilor, pentru care e nevoie de mai multe meditații. Copiilor nu li se oferă deloc siguranță, e o îngrijorare generală, mai ales pe fondul celor mai recente seisme. Învață în continuare în școli care nu au nici măcar obligația de a avea o autorizație ISU pentru incendiu. Vedem o lege care dublează numărul de posturi în Ministerul Educației, crește birocrația, se înființează instituții noi, fără o justificare coerentă, din punctul nostru de vedere și, mai mult decât atât, îl lasă pe ministru să decidă din pix mult mai multe lucruri”, a spus senatorul în conferință de presă, pe tema Legii Educației.
Chiar în ziua când useriștii clujeni au organizat dezbaterea, Ligia Deca, ministrul Învățământului, a declarat că s-a ajuns la ”consens în coaliție” și că luni , 27 februrarie, vor fi depuse la Parlament.
Foto Curierul de Cluj/ Ștefan Pălărie, lângă două colege de partid, după conferința de presă