Cum arată o psihoză colectivă: filmul „Libertate” prezintă haosul și brutalitatea Revoluției sibiene

Cea mai nouă peliculă regizată de Tudor Giurgiu explorează un adevăr incomod, pe care cei mai mulți dintre noi fie nu îl conștientizăm, fie încercăm, în unele cazuri, să îl justificăm prin varii scuze și pretexte: acela că în decembrie 1989, românii au comis împotriva românilor atrocități îngrozitoare. Frica generată de perspectiva eșecului Revoluției după apariția așa-zișilor „teroriști”, dar și ura pre-existentă a cetățenilor față de instituțiile de control ale regimului ceaușist (Securitatea, Miliția) au determinat mulți revoluționari își piardă orice urmă de rațiune și umanitate, amploarea violențelor de la Sibiu fiind reprezentativă pentru întunericul care poate înfășura sufletul uman sub spectrul unui război civil.

Cazul Revoluției de la Sibiu este unul atât tipic, cât și atipic, atunci când analizăm desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 în toată țara. Anume, derularea psihozei „teroriste” de după 22 decembrie a respectat și la Sibiu un tipar asemănător cu cel întâlnit în restul țării, paranoia și nevoia de a găsi vinovați făcând oamenii mult mai suspicioși și predispuși să apese pe trăgaci fără să se gândească de două ori. Diferența este făcută însă de amploarea grotească pe care această psihoză a căpătat-o în cazul sibian: 99 de oameni au fost uciși în timpul Revoluției la Sibiu, orașul cu cel mai mare număr de morți după București! 

Motivele din spatele acestui bilanț de tristă amintire sunt explorate cu măiestrie de Tudor Giurgiu și echipa sa de actori în pelicula „Libertate”, care a fost prezentată în avanpremieră marți seară la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca, urmând să intre de vineri și în circuitul cinematografelor din toată țara.

Pentru a reda cu cât mai multă acuratețe istorică evenimentele de la Sibiu, regizorul Tudor Giurgiu a studiat cu meticulozitate Dosarul Revoluției, și a purtat convorbiri față în față cu multe din personajele implicate. Această muncă de cercetare a transformat proiectul într-unul de durată, însă nivelul de implicare al regizorului și echipei sale de producție a dus la realizarea unui film spectaculos, care prezintă cu o acuratețe deosebită realitatea violențelor petrecute la Sibiu în timpul Revoluției.

Subiectul psihozei teroriste din decembrie 1989 m-a intrigat încă de dinainte de a deveni student al Facultății de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, reușind să intru în posesia unor cărți despre acest subiect când eram doar un adolescent. Deși cunoșteam deja informații despre multe din episoadele halucinante petrecute la Sibiu în acele zile, prezentarea acestora pe „micul ecran”, cu o atenție deosebită acordată detaliilor și autenticității istorice, a fost o perspectivă pentru care nu cred că eram pe deplin pregătit. Și spun asta pentru că încă pare greu de înțeles cum multe din episoadele îngrozitoare pe care le-am văzut redate în filmul „Libertate” s-au întâmplat cu adevărat într-un oraș din țara noastră, cu mai puțin de 40 de ani în urmă. Și totuși, multe din poveștile prezentate sunt complet reale.

Filmul nu își propune să rezolve misterul din spatele întrebării „cine a tras primul foc pe 22?”. O alegere înțeleaptă, întrucât un răspuns exact pentru această dilemă va rămâne, cel mai probabil, o enigmă a istoriei.

Punctul forte al peliculei vine din faptul că aceasta prezintă o narativă a celor întâmplate redând succesiunea evenimentelor așa cum au fost ele văzute și trăite de marea majoritate a cetățenilor implicați direct în cele mai nefaste episoade ale cazului sibian: multă incertitudine, anxietate, răspunsuri disproporționate luate cu o rapiditate irațională pentru fapte incerte, și încercarea fiecărui cetățean implicat (fie el milițian, soldat sau simplu civil) de a scăpa cumva cu viață din calvarul Revoluției sibiene, sabotată de isteria teroristă până în punctul asemănării cu o piesă de teatru dramatică, în care oamenii devin simpli pioni ușor de sacrificat într-o luptă cu un dușman invizibil – dar care trebuia, totuși, să existe, după cum afirmau Televiziunea și noii lideri de la București.

Deși Viorel Stănese (milițianul interpretat de Alex Calangiu, care îndeplinește rolul de protagonist al filmului) este un personaj fictiv, după cum a admis chiar regizorul Tudor Giurgiu, haosul prin care acesta navighează (în multe momente la limita supraviețuirii) este unul cât se poate de real: căpitan dedicat în cadrul Miliției, Stănese se vede transformat brusc de jocul circumstanțelor în „terorist”, inamicul numărul 1 al unei societăți aflate în plin proces metamorfoză, care viza și eliminarea oricărui dușman al unui popor aflat, după decenii întregi de totalitarism, aproape de libertate. Și totuși, după cum vom vedea în filmul lui Tudor Giurgiu, prețul pentru obținerea acestei libertăți de către „cei mulți” a fost unul absurd: numeroși cetățeni, unii complet nevinovați, au fost lipsiți în mod deliberat de nou-dobândita libertate,  ca urmare a unor simple suspiciuni sau accidente, câțiva dintre semenii noștri văzându-și viețile zdruncinate sau compromise în mod iremediabil datorită freneziei din acele zile de iarnă.

Un film dur, poate incomod în anumite momente, dar care merită văzut de fiecare dintre noi.

Pentru că numai confruntând cu hotărâre și sinceritate demonii trecutului, putem împiedica re-emergența lor în zilele noastre sau în cele ale copiilor noștri.

Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *