Daniel Buda și alți trei europarlamentari români, în turneu la Cluj și Alba

Șapte membri ai Parlamentului European, patru dintre aceștia români,  vor călători la Cluj-Napoca și Alba, în România, pentru a vizita investițiile de infrastructură și mediu finanțate de UE în regiune.

Potrivit unui comunicat al instituției, în perioada 15-17 mai 2023, șapte deputați din cadrul Comisiei pentru dezvoltare regională a PE (Comisia REGI) vor vizita regiunile de nord-vest și centru ale României pentru a vizita proiectele de infrastructură și mediu sprijinite din resursele politicii de coeziune. Discuțiile vor include și problemele legate de programare și absorbția fondurilor.

”Această vizită a delegației este extrem de importantă pentru comisia noastră și pentru Parlamentul European pentru că ne va oferi o perspectivă asupra modului în care sunt puse în aplicare fondurile pe teren, dar și informații despre nevoilor cetățenilor și autorităților locale. Acest lucru va fi esențial pentru discuțiile noastre privind viitorul politicii de coeziune. Așteptăm cu nerăbdare să vizităm România”, a menționat Younous Omarjee (Grupul Stângii din Parlamentul European – GUE/NGL, FR), șeful delegației.

Președintele Omarjee va fi însoțit de alți șase deputați în Parlamentul European: Daniel Buda (PPE, România); Corina Crețu (S&D, România); Mircea-Gheorghe Hava (PPE, România); Krzysztof Hetman (PPE, Polonia); Dan Motreanu (PPE, România); Andrey Novakov (PPE, Bulgaria).

 

Distribuie articolul pe social media: