Antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a venit vădit afectat la conferința de presă după Derby de Cluj, 4-0, pentru rivala istorică CFR Cluj
Sabău a fost nevoit să recunoască că CFR a fost mult mai bună:
„Nu trebuia să se întâmple acest joc, dar din păcate s-a întâmplat. Îmi vine în minte și meciul de la Craiova, în care fiecare șut pe poartă era gol. A fost un meci în care nu ne-a ieșit absolut nimic, am avut prima situație de a înscrie prin Bic, după care a venit acel 11 metri. La 3-0 am avut o ocazie de a înscrie, bine nu cu șanse mari de a reveni pentru că a fost o zi proastă în care absolut nimic nu ne-a ieșit. Să fim realiști, am întâlnit un adversar foarte puternic, care are multă experiență, a jucat foarte multe meciuri importante în cupele europene. Se pare că nu putem să ținem un anumit ritm o perioadă destul de lungă și vin aceste eșecuri usturătoare.
Important este să învățăm multe din acest joc, să reacționăm, ne așteaptă un nou campionat, foarte important pentru noi. Responsabilitatea mea e să îi fac să își revină din punct de vedere fizic, mental, să creadă mai departe în ei, ceea ce facem împreună pentru că în foarte multe meciuri ei au arătat foarte bine, iar pentru mine sunt la fel de valoroși și importanți, iar rolul meu în acest moment este să îi refac din punct de vedere mental și fizic, iar ei să aibă încredere în ei că ne putem îndeplini obiectivul.
Am avut un adversar mult mai puternic, care și-a câștigat duelurile unu la unu, și-au luat măsuri pentru că au văzut cum am jucat în ultimele trei jocuri, au pregătit foarrte bine meciul din punct de vedere tactic și al duelurilor. Principalul obiectiv pentru noi rămâne salvarea de la retrogradare, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
Universitatea Cluj a terminat pe locul 10 sezonul regular 2022-2023, cu 34 de puncte.




