Derby-ul CFR Cluj – U Cluj a închis etapa #30 din Superliga.
Campioana CFR nu a avut milă de rivala istorică, Universitatea, administrându-i un sec 4-0, scor de forfait. Nu sunt multe de spus despre aceste meci. U a avut patru titulari importanți lipsă, Nistor (menajat pentru play out din rațiuni tactice), Chipciu și Ze Gomes absenți datorită unor provederi contractuale iar Simion suspendat.
CFR a venit odihnită, pe un teren pe care îl cunoaște bine, în fața propriilor suporteri. A fost singurul punct unde U a fost superioară, cu o galerie imensă revărsată peste Arena din Gruia.
O premieră în derbyul local în Liga 1: prima dată când o echipă marchează de trei ori în prima repriză!
Partida a început cu două ocazii ceferiste dar cea mai mare i-a aparținut lui U. Bic a scăpat singur pe partea stângă, a intrat în careu dar a șutat ca un începător, dezamăgitor. Era minutul 6 și U rata deschiderea scorului.
Apoi terenul s-a ”înclinat” spre poarta U-istă și a urmat șoc după șoc. Două hențuri în careu, 2 penaltyuri marcate de feroviari (Janga și Manea) care au îngropat speranțele U-iste. Între ele, golul frumos al lui Krasniqui, deviere subtilă din 2 metri, pe lângă Gorcea, care nu a avut vină.
Ispas și Miron au făcut un meci mizerabil, lui Ispas i se datorează cel puțin două goluri și nu înțelegem de ce Sabău tot insistă cu el.
Sabău a debutat un băiat de 14 ani
În partea secundă U a făcut două schimbări, au intrat Fulop în locul lui Bic și Goranov l-a înlocuit pe Oancea. Trupa lui Sabău a încercat să revină, a avut două șuturi bune pe poartă, unul chiar al lui Ispas. Pițian a făcut henț în careu, de data asta însă Gorcea a apărat penaltyul lui Krasniqi, limitând scorul! Fundașul lui U Goranov (50) a avut o ocazie enormă față în față cu Scuffet dar italianul a apărat.
În rest s-a jucat un fotbal de uzură, fiind mai spectaculos spectacolul din tribună. Când meciul se îndrepta spre un scor de forfait, CFR a mai lovit odată prin Bîrligea, ducând scorul la un neverosimul 4-0!
Alexandru Bota, 14 ani, 11 luni și 13 zile, a fost debutat de Sabău în acest meci, în locul lui Stoica, min 83! Într-un clasament din toate timpurile în fotbalul românesc e al 3-lea în clasamentul debutanților în Liga 1, după Nicolae Dobrin și Alex Stoian.
Un duș rece pentru Sabău și elevii săi, în timp ce CFR e la egalitate de puncte cu Farul și așteaptă optimistă play -off-ul.
CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, A. Burcă, Camora – C. Deac, Muhar, Boateng, Krasniqi – Janga, Petrila
Rezerve: Sava – Braun, Peteleu, Țîru, Hoban, Cvek, Fica, Bîrligea, Yeboah
Antrenor: Dan Petrescu
U Cluj: Gorcea – Pițian, A. Miron, D. Ispas – Martic, Remacle, Bic, Pires, Oancea – Thiam, I. Stoica
Rezerve: P. Iliev – Ad. Bălan, Fl. Ilie, Goranov, I. Filip, Tescan, Al. Bota, Haită, L. Fulop
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca)
Arbitru: Marcel Bîrsan (București). A1: Mircea Orbuleț (București), A2: Daniel Mitruți (Craiova)
Arbitru VAR: Istvan Kovacs (Carei)




