Presa sportivă din România este în doliu, după ce jurnalistul Bogdan Socol a decedat la vârsta de doar 42 de ani. Potrivit Sport Total FM, comentatorul și-a pierdut viața în urma unui șoc hipotermic.
Jurnalistul ar fi înotat într-un lac înghețat și nu a mai putut ieși la suprafață, din cauza șocului resimțit.
„Din păcate, suntem tulburați de o veste pe care nu ne-am fi dorit niciodată să o auzim.
Conform mai multor surse, fostul jurnalist și comentator român Bogdan Socol ar fi decedat în cursul zilei de astăzi.
Suntem șocați de dispariția unui om care a trăit pentru sport și care ne-a oferit atâtea momente pe care nu le vom uita niciodată. Odihnește-te în pace, Bogdan!”, au transmis cei de la Sport Studio.
”A murit subit azi in timpul unui antrenament. Șoc hipotermic, înțeleg, combinat cu imposibilitatea de a iesi de sub podul de gheață format urmare a gerului de afară. Pasiunea pentru înot în ape foarte reci i-a fost fatală. Se retrăsese definitiv din media în urma cu cateva zile, profund dezamăgit de sistem. Era singurul capabil să țină un ritm sud-american, inconfundabil în branșă. A debutat la TVR.
Sunt fară cuvinte. Schimbasem multe impresii în timpul Cupei Mondiale din Qatar. Dumnezeu să îl odihnească.”, a scris jurnalistul Dorin Chioțea.




