Experiențele terifiante trăite de un clujean în Pădurea Hoia: „am rămas încremenit!”

Pădurea Hoia-Baciu a căpătat de ani de zile reputația unui loc care atrage precum un magnet diverse fenomene paranormale, de la stări subite de amețeală și dezorientare sau auzul unor voci inexplicabile, la întâlniri cu extratereștri, strigoi, sau chiar călătorii în timp. Această notorietate a transformat bătrâna pădure într-o locație populară printre mii de turiști pasionați de bizar, veniți atât din România cât și din restul lumii.

Deși nu au fost niciodată confirmate prin obținerea unor dovezi cu ajutorul  tehnologiei, relatările paranormale din Pădurea Hoia continuă să circule de la un an la altul, atrăgând tot mai mulți vizitatori. Popularitatea dobândită de locație a făcut ca aceasta să fie adesea inclusă în topurile celor mai bântuite sau paranormale zone din lume. 

Adrian Pătruț,  preşedintele „Societății Române de Parapsihologie”, „ufolog” și profesor de chimie în cadrul UBB, a relatat câteva episoade emblematice pentru legendele asociate cu Pădurea Hoia:

„Ceva cu totul aparte mi s-a în­tâmplat în 2000, în preajma Paştelui. Mă dusesem atunci la pădure cu un cercetător originar din Cluj, care trăieşte în Germania. Deodată, am observat că din vârfurile a mii şi mii de copaci curgea ceva. Era o sevă, un lichid… Parcă era un izvor ce curgea de pe copaci, de la 10-15-20 de metri şi se aduna la rădăcinile lor. Am rămas încremenit!

Pădurea Hoia-Baciu e cunoscută pentru vegetaţia ei foarte, foarte uscată, aşa că era ceva neobişnuit ce văzusem noi acolo. A doua zi, când ne-am întors, nu mai era nici urmă din seva aceea abundentă ce curgea de pe miile de copaci. Pământul uscat o absorbise cu totul.

Mai există o altă întâmplare tulburătoare la care am asistat, şi pe care n-am povestit-o nimănui până acum. S-a petrecut după 1989 şi în ea a fost implicată o studentă de la Cluj. Eram cu toţii la liziera pădurii, la doar 50 de metri de oraş, pe coasta dinspre sud, care dă spre Someşul Mic şi de unde se vede tot oraşul, în­tr-o deschidere panoramică frumoasă şi mare. 

Şi atunci, ceva i s-a întâmplat fetei… Am văzut-o cum a stat tă­cută şi pierdută ca într-o transă, vreme de o oră. Şi când s-a trezit, ne-a povestit ceva straniu. Brusc, în­cepuse să vadă Clujul cel vechi, de acum mai bine de 50 de ani. Nu numai că-l văzuse, dar chiar se plim­base o oră întreagă (ora aceea a ei de transă!) prin Clujul fără blocuri. Mersese pe străzile şi pe bulevardele lui, aşa cum se înfăţişau ele şi înainte, şi în timpul răz­bo­iului. O vreme, am ascultat-o toţi, unii mai încrezători, alţii mai sceptici, după care ne-am dus la autobuz. Sfâr­şitul poveştii a fost stupefiant. Când să plătească, fata a găsit în buzunar o monedă de argint de 100 de lei, cu chipul Regelui Mihai. Apărută de niciunde! Era do­vada că ea fusese cu adevărat, o oră, în trecut. Călătorise, nu avusese o simplă retrocogniţie. E ceva greu de gândit, încă.

Altă întâmplare aparte am trăit-o în 1975. Fusesem să fotografiez nişte ruine, erau chiar în centrul pădurii. Era prin ianuarie şi am făcut câteva sute de fotografii lângă ruinele alea, cu un grup foarte mare de prieteni. După vreo două săptămâni, m-am întors să caut locul acela, pentru că-mi plăcuse, mă simţisem bine acolo. Dar ruinele nu mai erau acolo, nici ţipenie, ca şi când n-ar fi fost!… Şi nici nu le-a mai văzut după aia nimeni, nicicând! Iar după câţiva ani, şi imaginile lor au dispărut, s-au volatilizat pur şi simplu din fotografiile mele”

Deși autenticitatea acestor confesiuni este imposibil de verificat, relatările profesorului au accentuat notorietatea Pădurii Hoia-Baciu, fiind reprezentative pentru imaginea paranormală conturată în jurul acesteia.