Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani) spune că se așteaptă la un meci dificil etapa următoare. U Cluj va juca contra FCSB pe Arena Națională, luni seară, de la ora 21:00, în etapa a 11-a din Superligă. Ultimele întâlniri directe dintre cele două formații s-au încheiat cu rezultate favorabile pentru „studenți”, a fost 1-1 la București și 2-1 pe Cluj Arena în ediția precedentă.

Tehnicianul Universității Cluj crede că echipa sa va avea mari probleme dacă nu va încerca să pună stăpânire pe joc, chiar dacă adversarul este cel mai puternic dintre toate celelalte echipe care se luptă pentru titlu. Roș-albaștrii au 25 de puncte din 30 posibile și cea mai bună apărare din campionat, cu numai 9 goluri primite în 10 runde.
„Întâlnim cea mai în formă echipă din campionat, se pare că jucătorii tineri ai FCSB-ului s-au maturizat. Au un joc de echipă foarte bun, cu siguranță ne așteaptă un meci greu. Să fim realiști, așa este, dar contează mult și cum pregătim noi jocul, forma noastră sportivă. Iar ca de fiecare dată, în fața unui astfel de adversar trebuie să ai curaj să joci.
Am jucători cu multă experiență și e important cum vom aborda acest meci și din punct de vedere. Sperăm să nu-i prindem într-o super-formă, contează mult acest aspect. Jucătorii nu sunt obosiți după meciul cu CSA Steaua, probleme noastre sunt de ritm. Unii au jucat foarte puțin în acest campionat, iar alții precum Chipciu sau Nistor nu sunt refăcuți complet. Mie-mi plac aceste meciuri, sunt jocuri în care te simți fotbalist.
Au și ei problemele lor (n.r. FCSB), chiar și în acest sezon au avut mici dificultăți. Au anumite slăbiciuni pe care trebuie să le exploatăm la maxim, dar ca să învingem, trebuie să arătăm foarte bine ca și echipă și să nu greșim decisiv. Înaintea unui astfel de meci îți trebuie curaj, chiar dacă mulți dintre ei joacă pentru echipa națională.”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău la conferința de presă premergătoare meciului de luni.
sursa foto: Alexandru Poenar