O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, fiind urmată de un incendiu, informează News.ro.
Traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Efectivele de intervenţie au fost suplimentate. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că dacă nu vor fi locuri în spitalele specializate pentru arşi, victimele vor fi transferate în străinătate sau la alte spitale de mari arşi din ţară. Ministerul Sănătăţii anunţă că 46 de pacienţi sunt internaţi, opt fiind intubaţi. 26 dintre aceştia sunt pompieri, răniţi în a doua explozie.
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă şi că patru pacienţi ar urma să fie transferaţi în cursul nopţii în Belgia şi Italia.
UPDATE – Conducerea Ministerului Sănătăţii este în legătură permanentă cu toţi managerii de spitale din Bucureşti. 12 spitale din Capitală sunt deja pregătite să primească pacienţi.
UPDATE – Radu Ţincu, medic ATI la Floreasca, a declarat, la Digi 24, că la spital a fost declanşat Planul Alb, personalul fiind mobilizat de la domiciliu pentru a întări liniile de gardă şi a face faţă acestui eveniment. Astfel, cadrele medicale vor veni de acasă pentru a elibera locul şi să gestioneze numărul suplimentar de victime.
UPDATE – Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, Mihail Gheorghe, a declarat pentru News.ro că la 10 minute de la explozia care a fost anunţată la ora 19:03, şapte echipaje de la SAJ Dâmboviţa au fost trimise la faţa locului.
UPDATE – Potrivit IGSU, în total la locul incidentului se află:
– de la ISU BIF – 14 autospeciale de stingere, 1 autospecială cu roboţi, 1 autospecială de stingere cu pulbere şi azot, 1 autoscară, 1 punct medical avansat, 7 ambulanţe SMURD, 4 ambulanţe SMURD cu medic, 1 echipaj CBRN.
– de la ISU Dâmboviţa: 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 11 ambulanţe SMURD, 2 puncte medicale avansate.
UPDATE – Potrivit IGSU, arderea se manifestă cu flacără violentă la 2 cisterne şi o casă.
”Până la acest moment, 6 victime vor fi transportate la spital în Bucureşti cu arsuri considerabile pe suprafaţa corpului. Totodată, 2 victime (atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Dâmboviţa/Târgovişte”, a transmis sursa citată.