Academia de Fotbal Viitorul Cluj a învins Sănătatea Cluj pe teren propriu, scor 4-0, în ultima etapă a campionatului regulat. Vor urma alte 10 meciuri pentru fiecare, ambele echipe calificându-se în play-out-ul Ligii a 3-a, seria 9.
Sănătatea pornea ca favorită, atât din prisma locului în clasament, o poziție mai sus decât Viitorul, dar și a formei de moment. Gazdele veneau după un neverosimil 0-6 împotriva Corvinului, în timp ce “virușii verzi” câștigaseră cu 2-0 contra Metalurgistului Cugir.
Echipa condusă din tribună de George Florescu a avut prima ocazie a meciului, în minutul 3. Totuși, cei care au deschis scorul au fost gazdele, prin Denis Iepure, în minutul 8. Acesta a finalizat la capătul unei centrări venite de pe partea stângă.
Tot Iepure a dublat avantajul Viitorului, în minutul 17. Șutul lui Fărăgău a fost respins în față de portarul Cotârlă, prilej pentru marcatorului primului gol să-și treacă în cont “dubla” cu o lovitură de cap din apropiere.
A fost 3-0 cu un minut înaintea pauzei, după o fază la care Florescu, din tribună, le-a cerut elevilor săi, înaintea unui corner, să trimită mingea în aut. Aceștia au centrat iar Chirilă, pe contraatac, a stabilit scorul primei reprize.
Repriza a 2-a, tot a Viitorului
Tot oaspeții au avut inițiativă și în debutul reprizei secunde, dar fără vreun rezultat pe tabelă. Iepure putea reuși hattrick-ul, dar mingea a lovit doar bara. Trei minute mai târziu putea fi majorată diferența, dar bara l-a salvat din nou pe Cotârlă. Marius Cobârzan a ieșit accidentat înainte de final. S-a făcut totuși 4-0, când Pop, intrat de pe bancă, a stabilit scorul final cu un șut pe lângă portar.
Echipe:
Sănătatea Cluj
12.Adrian Cotârlă, 96.Paul Denis, 4.Mihnea Poenar, 18.Andrei Ștefan, 94.Casian Câmpean, 3.Gabriel Mureșan, 19.Raul Saroși, 7.Marius Cobârzan, 10.Darius Vescan, 13.Patrick da Silva (C), 9.Alexis Paul
Rezerve: 1.Alex Țărmure, 17.Norris Zanc, 45.Marton Szoloszi, 5.Darius Pașcalău, 8.Andrei Pașca, 6.Cătălin Mureșan, 20.Marius Muntean, 11.Bogdan Zărnescu.
Antrenor: Marius Semeniuc
Academia de Fotbal Viitorul Cluj
1.Borz Sergiu Bogdan, 7.Milandru Bogdan, 25.Borma Daniel, 2.Șerbănescu Alexandru, 22.Morariu Mario, 8.Fărăgău Denis, 10.Calo Denis, 5.Dolghi Mihai, 11.Iepure Denis Mihai, 19.Rapan Alejandro, 20.Chirilă George Cristian
Rezerve: 12.Măluțan Rareș, 17.Bartoș Robert Eduard, 6.Bartoș Eric Andreas, 23.Aparascai Ioan Vasile, 21.Istrate Cristian, 24.Soaită Tudor Mihai, 16.Herciu Antonio Laurențiu, 14.Mureșan Darius, 9.Pop Alex
Antrenor: Marius Popescu
Text: de Sergiu Crăciun, student la Jurnalism, an 1, UBB