Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe A3, la kilometrul 21, pe sensul de mers Gilău-Turda, anunță ISU Cluj.
La fața locului se află echipajele de la Garda de Intervenție Gilău, iar în accident a fost implicat un singur autoturism, ieșit în afara părții carosabile. Nu au existat victime încarcerate, două persoane fiind evaluate de paramedicii SMURD.
În urma acestui eveniment rutier va fi transportat la spital un bărbat de aproximativ 60 de ani. La o primă evaluare, acesta prezintă afecțiuni ușoare.
La întoarcerea spre bază, pompierii au fost solicitați la un nou accident pe A3, la kilometrul 17, în care a fost implicat un autoturism. Două persoane sunt evaluate de către echipajul SAJ.