FOTO O casă a ars la Vultureni

Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a distrus o casă din localitatea Vultureni anunță ISU Cluj.

Apelul de urgență a venit la ora 02:32, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate, precum și autoscara. Preventiv a fost trimis și un echipaj SMURD. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că acoperișul casei era ars în totalitate. În plus, din cauza flăcărilor puternice, a căzut tavanul de la două camere, o bucătărie și baie, suprafața afectată fiind de aproape 150 mp.

Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar locatarul a reușit să iasă afară la timp. În paralel cu stingerea incendiului, pompierii au reușit protejarea imobilelor din vecinătate. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la coșul de fum necurățat și izolat necorespunzător.

Distribuie articolul pe social media: