Unul dintre cele mai emblematice locuri ale orașului Cluj-Napoca, Piața Mihai Viteazul, situată aproape de centrul urbei, are o istorie complexă, care reflectă cu acuratețe transformările politice responsabile pentru conturarea destinului contemporan al Clujului (și concomitent, destinul întregului Ardeal).
În ultimele decenii ale „perioadei austro-ungare”, Clujul a intrat în circuitul feroviar imperial (începând cu 1870), iar zona actualei piețe „Mihai Viteazul” a fost dezvoltată mai întâi sub forma unui târg de mărfuri, „mutat” din Piața Unirii (pe atunci „Piața Principală”).
1890
Această piață incipientă era legată de gara orașului prin intermediul unei căi ferate cu tramcare (și mai târziu de tramvaie cu aburi), care facilita tranzitul mărfurilor și comercianților.
Iar în perioada respectivă, numele pieței era dat de un personaj reprezentativ pentru aceste evoluții: Istvan Szechenyi, al cărui bust se afla chiar în centrul perimetrului, a fost un politician, teoritician și scriitor care a rămas în istorie drept unul din cei mai importanți „bărbați de stat” ai Ungariei, și care s-a remarcat mai ales din poziția de ministru al transporturilor, punând bazele sistemului feroviar maghiar care avea să includă mai târziu și Clujul.
Născut în 1791 și decedat în 1860, Szechenyi a fost numit cândva de Lajos Kossuth „cel mai mare ungur”, fiind considerat unul dintre cei mai importanți reformiști maghiari, influența sa resimțindu-se asupra economiei, transportului, politicii externe și sportului maghiar. Totodată, Szechenyi a fost considerat un patron al cunoașterii și culturii, fiind principalul artizan din spatele fondării Academiei Maghiare de Științe, contribuțiile sale financiare și influența sa politică fiind decisive pentru crearea acestei instituții.
1904
Deznodământul primei conflagrații mondiale aducea teritoriul întregii Transilvanii în componența Regatului României în 1918, iar un an mai târziu, numele pieței a fost schimbat, ea preluând atunci titulatura pe care o poartă și în zilele noastre, și care reflecta idealurile din spatele unificării Clujului și întregului Ardeal cu restul teritoriilor locuite de români: întregirea hotarelor neamului românesc într-o singură țară și sub un singur conducător, proces care fusese realizat parțial pentru întâia oară (efemer însă) de voievodul Mihai Viteazul, în urmă cu mai bine de 3 secole.
Chiar și așa, numele anterior a fost păstrat de membrii comunității maghiare din Cluj, care au continuat să îl folosească între ei în deceniile ce au urmat. În ciuda unor modificări efectuate asupra sistemului de căi ferate în zonă, piața a continuat să își păstreze funcția comercială, fiind un loc de mare importanță pentru vânzătorii locali sau cei veniți special de pe alte meleaguri pentru a-și oferi produsele contracost clujenilor.
1957
Ulterior, instaurarea regimului comunist avea să producă modificări semnificative asupra înfățișării pieței. Începând cu 1950, arhitectura a început să se schimbe într-un ritm tot mai alert, fiind construite clădiri precum Cinematograful „Republica” (astăzi „Florin Piersic”) sau Hala Agroalimentară. În 1976, a fost amplasată, în sfârșit, și statuia emblematică care îl portretizează pe voievodul unificator Mihai Viteazul, creație a sculptorului Marius Butonoiu.
sursă foto: BCU Cluj
