U Cluj a remizat în deplasarea cu Oțelul Galați, scor 1-1. Mijlocașul veteran Dan Nistor (35 de ani) a egalat în minutul 91 din 11 metri iar la flash interviu de după partidă a vorbit deschis despre situația de la echipa sa. El nu este foarte optimist înainte derby-ului cu eterna rivală CFR Cluj, din 21 august, dacă jocul echipei sale nu se va schimba radical.
„Un meci greu, de luptă, ne bucurăm că am obținut și acest punct. Venisem cu alte gânduri. Am fost foarte slabi pe faza ofensivă. Sper să reglăm această chestie. Nu prea avem ocazii, nu ajungem la poartă. Trebuie să lucrăm la antrenament acest aspect.
Cred că cel mai nereușit meci a fost cu Rapid. Azi am reușit măcar un punct. Atât s-a putut astăzi. Avem prea puține puncte față de ce ne-am propus!
Conducerea, antrenorul trebuie să vorbească despre întăriri. Dacă antrenorul o să mă bage, voi da tot ce am mai bun. De asta suntem plătit, nu vorbesc despre altceva.
Dacă ne vom prezenta așa și la meciul cu CFR Cluj ne vom face de râs. Se va juca 100% pe Cluj Arena”, a spus Dan Nistor, conform Digisport.
U Cluj va juca contra CFR Cluj luni, 21 august, ora 21.30, pe Cluj Arena, în etapa a 6-a a Superligii. În sezonul trecut U Cluj a fost învinsă acasă, în meciul tur, cu 1-2 de feroviari după o decizie controversată a arbitrului care a acordat ușor un 11 m pentru CFR.