O cohortă de politicieni de la PNL și PSD au ”acaparat”, duminică, 17 septembrie, ediția a 6-a a evenimentului Ziua Muntelui din comuna montană Mărișel.
Evenimentul a fost prezentat pe parte de invitați de primarul comunei, Viorel Ghic și pe parte artistică de Adriana Irimieș, șeful Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Nimeni de la Opoziție nici măcar AUR care face campanie de obicei în zona montană unde sentimentul național este la mare preț. Se știe că USR nu prea participă la astfel de evenimente.
Evenimentul, mult așteptat de localnici, a avut loc începând cu ora 11.00, dar înainte de astea, cum au sosit ”tovarășii” de la Cluj, din PNL-PSD, au trecut la o slujbă religioasă, evident amestecul politic preot-religie nu putea lipsi, la monumentul ostașilor căzuți în primul război mondial.
Apoi, într-o scurtă plimbare, curtea primăriei fiind la doi pași, toț primarii, din Mărișel, Gilău, Râșca etc, euro-parlamentar, parlamentar și consilieri județeni au mers la scenă.
De la PNL au venit mulți politicieni, Georgiana Sima, ladies first, președinta Tineretului Liberal Cluj, Daniel Buda, europarlamentar și președinte PNL Cluj, Radu Moisin, parlamentar, Bashar Molhem, consilier județean PNL Cluj și alți membri de partid liberali, majoritatea proveniți din vechiul PDL.
A lipsit Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, instituția care a asfaltat bine drumul Mărișel – Tarnița și Beliș-Mărișel.
”Este prins cu o problemă personală”, l-a scuzat reprezentata CJ, trimisă să citească un lung mesaj pe care puțini l-au ascultat. Oamenii își pierd repede răbdarea la discursuri lungi dar asta nu pare să intereseze pe vorbitori care nu își adaptează discursul. De ani de zile tot așa e la acest gen de manifestări populare.
„Numai dacă sprijiniți echipa liberală veți putea să aveți o viață mai bună, să vină bani europeni pentru drumuri, școli, autobus electric la comună. Numa uniți putem să rămânem la putere și să alocăm bani pentru comună”, a tunat pe scenă Daniel Buda, europarlamentarul clujean. Au trecut anii și peste el, se vede viața bună de la Bruxelles dar încă are energie să facă campanie. A fost ultimul dintre vorbitorii politici.
Pentru că da, s-a intrat în campanie, neoficial, deja, dovadă numărul mare de politiceni prezenți.
Un discurs bun, scurt, de impact, a avut parlamentarul Radu Moisin, care a încercat să explice celor prezenți pe limba lor că exista o stuctură politico-administrativă care livrează banii pentru comună și una care o implementează.
”Primar-consiliu local-consiliu județean-parlamentari-europarlamentari, cu toți ducem această Elveție a României care e Mărișelul sa fie mai performantă și mai modernă, așa că mergeți cu echipa liberală și cu primarul, la anul, în continuare” a spus Moisin. Un mesaj electoral pur, spus simplu si clar de pe tribună. Și cu un pic de tupeu, binențeles, că până la campania legală mai e drum lung.
Încet încet lumea s-a adunat. A luat microfonul primarul Viorel Ghic care a mulțumit de foarte multe ori personal lui Alin Tișe pentru sprijin dar și echipei PNL de la centru, pentru că a direcționat bani comunei. Ce e drept si comuna a reușit să absoarbă fonduri, se fac 120 de fose septice inteligente, se fac drumuri, se cumpără autobuz electric chiar dacă acum licitația este contestată, se fac lucruri la primărie.
Cum ne dăm seama că unii vorbitori au succes si alții nu? Cum aplaudă lumea, pe cei de impact îi aplaudă pe cei care nu au impact, nu. Din categoria a doua a fost si Alexandru Cordoș, consilier județean PSD, secretar executiv județean PSD, care, însă, politician vechi, nu l-a interesat decât să participe, să fie văzut. El a venit cu 8 colegi din PSD, si nu s-a sfiit să stea lângă colegii de la PNL doar sunt în același Bloc Democratic, la putere.
După discursuri a început distracția la Mărișel. Cu artiști populari de calitate, cu dansuri, cu interpretare superbă la taragot dar și cu mâncare și băutură pe larg. Prețuri decente, 6 lei un mic, 8 lei o bere la halbă, 8 lei o înghețată, 10 lei o plăcintă.
S-a distrat lumea până a căzut seara peste Mărișel. Discursurile politice duse au fost, de luni dimineața începe o altă zi de caznă sus în munți. În așteptarea unor vremuri mai bune…