Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că, în cazul accidentului de la 2 Mai, se poate vorbi de neglijenţă, dar nu şi despre corupţie şi a precizat că s-a vorbit că s-ar fi dat telefoane şi s-ar fi făcut intervenţii, dar a adăugat că nu are nicio informaţie în acest sens.
Cătălin Predoiu a fost întrebat, duminică, la Prima News, dacă a înţeles ce s-a petrecut în seara accidentului de la 2 Mai, soldat cu doi morţi, de ce poliţiştii l-au lăsat să plece pe şoferul care era drogat.
“Neglijenţă în serviciu. Abuz, pe alocuri”, a afirmat Predoiu.
Întrebat dacă a fost vorba şi de corupţie, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: “Nu, nu am date că a fost corupţie, neglijenţă clar. S-a vorbit de telefoane, de intervenţie, dar nu am nici un capăt de informaţie oficială în acest sens şi nici neoficială. Am fost în Constanţa. Dar cred clar că a fost cel puţin cu o zi înainte de accident, acolo mi se pare flagrant, a fost chiar de şeful Poliţiei Rutiere. Acolo pur şi simplu a fost o delăsare”.
Moderatorul a lansat o ipoteză că poate acei poliţişti cunoşteau maşina condusă de tânărul care a provocat accidentul şi au decis că mai bine nu intervin.
El s-a referit şi la reorganizarea Poliţiei Judeţene Constanţa.
“Să nu se înţeleagă că în Constanţa nu mai e Poliţia acum. (…) Acolo e tabula rasa. Dar structura funcţionează şi în paralel avem un grup de lucru care gândeşte şi am şi primit deja un raport preliminar modul în care trebuie reorganizate lucrurile acolo. (…) Dacă îi trimiteam pe toţi acasă ce mai făcea Poliţia? (…) Să iau, să mut, să cutare, s-a mai făcut. Se întâmplă o boacănă, radem câteva capete, ieşim frumos la televizor, suntem foarte duri. Cauza rămâne. Şi mi-am spus, trebuie să merg la cauză”, a precizat Predoiu.
El a explicat şi care sunt problemele identificate până în prezent.
“Cauza este structura neadecvată, gândită cu zeci de ani în urmă, cu o schemă incompletă. Sunt pe schemă 1519 poliţişti, sunt 300 lipsă, pe toate structurile şi care e clar ineficientă. Gândiţi-vă că acolo avem două porturi, avem centrala nucleară, avem graniţă, avem două poduri strategice pentru România, nu mai spun de Kogălniceanu. E un judeţ cu toate tipurile de infracţionalitate, de la crimă organizată, evaziune fiscală, contrabandă, trafic de droguri, furt, care prezintă o provocare deosebită. Dacă vom reuşi acolo, în Constanţa, atunci vom reuşi în toată ţara”, a adăugat Predoiu.
Întrebat ce subliniază raportul preliminar, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: “Spre exemplu, subliniază suprapuneri de competenţe între diverse entităţi. Fac acelaşi lucru. Şi ştiţi ce înseamnă când doi sunt puşi să facă acelaşi lucru? Nu-l mai face niciunul. E ca la tenis, la dublu, când vine mingea între jucători şi fiecare crede că o loveşte celălalt şi mingea trece. Necorelarea structurii competenţelor cu amploarea fenomenului, lipsă de resurse, alocare disproporţionată de resursă, o problemă de motivare, mai ales pentru tinerii poliţişti. Nici asta nu s-a observat. Costul vieţii în Constanţa a crescut. Îi trimitem de la Academia de Poliţie la Constanţa, din salariu nu are bani nici să îşi plătească garsoniera. Primul lui gând e cum să plece de acolo”.
El a explicat că în această situaţie un om cinstit îşi face bagajul şi se mută în altă parte, iar un om necinstit se transformă din “poliţist în antipoliţist”.
Predoiu a mai anunţat că noua structură a IPJ Constanţa va fi gata până la sfârşitul acestui an.