Guvernul a decis mărirea veniturilor personalului nedidactic în medie cu 9%, precum şi acordarea a două prime de câte 500 de lei, în lunile iunie şi octombrie, măsura vizând 55.000 de angajaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. El a adăugat că pentru personalul didactic şi didactic auxiliar sunt prevăzute prime de 1.000 de lei în luna iunie, respectiv 1.500 de lei în luna octombrie. Cărbunaru a prezentat noi drepturi pe care Legile Educaţiei, care vor intra în vigoare de la 1 septembrie, le vor aduce pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar şi universitar.
Potrivit acestuia, pentru alte 220.000 de oameni care lucrează în sistemul educaţional – personalul didactic şi personalul didactic auxiliar, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 de lei, care va fi urmată în luna octombrie de o primă de 1.500 de lei.
”Discuţiile iniţiale, care s-au purtat în cursul săptămânii trecute cu reprezentaţii sindicatelor, vizau majorarea veniturilor personalului nedidactic din anexa 8, la care se adăuga nevoia evidentă de a trata cu prioritate situaţia debutanţilor din sistemul educaţional, unde s-a discutat iniţial de această formă de stimulare de premiere, atât pentru dumnealor, cât şi pentru cei care predau în zone defavorizate, cu un stimul în valoare de 1.000 de lei. Iată că am ajuns la extinderea acestor formule care vor purta această formă de premiere pentru întreg personalul didactic, 220.000 de oameni care vor primi în total 2.500 de lei, desigur, în paralel continuând demersul pe care Guvernul îl face, tot ce ţine de noua grilă de salarizare (…) Urmează ca noile majorări, aşteptate de cei din sistemul educaţional, să intre în cadrul noii legi a salarizării care va avea în regim de urgenţă, devansat faţă de termenul fixat în PNRR, decembrie a.c., în 15 iulie urmând a fi prezentat public şi lansat în dezbatere şi în analiză pentru a găsi cele mai bune formule astfel încât cei care lucrează în educaţie să îşi regăsească statutul (…)”, a explicat el.




