Un lector universitar de la extensia unui membru al extensiei Reșița a UBB a fost „săltat” de DNA pentru luare de mită. UBB a reacționat imediat.
Universitarul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată. Acesta ar fi pretins de la 25 de studenţi sume de bani ca să-i promoveze la examen restant sau pentru îndeplinirea unor acte ce țin de atribuțiile de serviciu. Pentru o notă minimă, el solicita 600 de euro, iar pentru una maximă, 1200. Pentru cursuri de doctorat ar fi cerut 50.000 lei!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a suspectului Rudolf Cristian, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).
Reacția UBB
”Unul dintre principiile de bază ale funcționării unei comunități academice sănătoase este tocmai acela al integrității, iar Universitatea noastră condamnă orice abatere de la aceste principii.
În general, astfel de comportamente sunt nu doar ilegale, ci și profund imorale, iar comunitatea academică și studenții trebuie protejați.
În acest caz concret, dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic. UBB a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studeții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers.”, a transmis instituția.




