Antrenorul celor de la Rapid, Marius Șumudică (53 de ani), a acordat un interviu pentru Prima Sport chiar în primele zile ale noului an. Printre altele, acesta a vorbit și despre modul în care este primit pe stadioanele din deplasare atunci când antrenează în România.
Șumudică a revenit în luna august a anului trecut la echipa sa de suflet. “Giuleștenii” au început sezonul cu Neil Lennon (53 de ani) pe bancă, însă nord-irlandezul a fost demis după doar 6 etape, timp în care a reușit cinci remize și o înfrângere.
“Nicăieri nu sunt iubit în România! Doar la CFR Cluj am fost respectat, când am jucat în deplasare, și la Sepsi! Atât: la Sepsi și la CFR Cluj oamenii m-au aplaudat. În rest, am fost hulit.
Dar îmi place asta, mă încarcă. Îmi place rău de tot, serios vorbesc! Nu mă distrage, eu sunt concentrat la joc, dar pe un fundal cu diferite insulte nu am niciun fel de problemă, chiar mă încarcă”, a spus Șumudică pentru sursa citată.
Marius Șumudică a fost antrenorul celor de la CFR Cluj în urmă cu patru ani. A fost demis după doar două luni, cu toate că echipa se afla pe prima poziție în campionat și era calificată în grupele UEFA Conference League.
Patronul echipei, Ioan Varga, n-a fost mulțumit cu performanța reușită, astfel că a decis să renunțe la serviciile sale și să-l readucă pe Dan Petrescu pe banca clujenilor. La finalul acelui sezon, ardelenii aveau să câștige titlul de campioană.
sursa foto: Antena Sport