Mai multe nereguli au fost descoperit la food cort-ul din incinta VIVO Cluj în urmă unui control al OPC Cluj. Cinci din restaurantele aflate în complexul comercial au fost nevoite să își suspende activitatea, iar inspectorii au aplicat 25 de amenzi contravenționale însumând suma de 335.000 lei.
„Pe data de 04.01.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, a derulat o serie de acțiuni de control la 21 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona de food-cort din incinta mall-ului Vivo, din Cluj Napoca.
Verificările s-au efectuat ca urmare a unei reclamații referitoare la neinformarea consumatorilor cu privire la substanțele posibil alergene, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:
- 25 amenzi contravenţionale, în cuantum de 335.000 lei
- 16 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 15.000 de lei
- ținând cont de deficiențele constatate, doi operatori economici au decis oprirea voluntară a activității , până la remedierea abaterilor
- oprirea temporară a prestării serviciilor în cazul a 3 operatori economici până la remedierea deficiențelor, respectiv: La Casa Ristorante Pizzeria Pane Dolce SRL, JFK Burger RD SRL, Lunch Box SRL.
Principalele nereguli au fost:
- identificarea unei importante cantități de excremente de rozătoare, în spațiul de depozitare al făinii
- folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine
- comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită
- depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale
- comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate
- folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare
- lipsă menționării alergenilor, a declarației nutriționale la toate preparatele expuse spre comercializare
- comercializarea unor produse cu modificări organoleptice
- afișarea unei liste incomplete a ingredientelor
- folosirea unor materii prime cu arsuri de congelare în exces
- schimbarea stării termice a materiilor prime și semipreparate
- nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.
Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare. a transmis Biroul de presa CRPC RNV Cluj.
Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul acțiunii de control, cât și în urma remedierii deficiențelor.”