Bilanţul deceselor după cutremurele din 6 februarie a ajuns noaptea trecută la 44.128 în Turcia, ceea ce înseamnă că numărul deceselor din Turcia şi Siria este acum de peste 50.000, scrie Agerpres.ro.
Turcia a arestat 184 de persoane suspectate că sunt responsabile de prăbuşirea clădirilor la cutremurele din această lună, iar ancheta a fost extinsă, a anunţat sâmbătă un ministru, potrivit Reuters.
Ministrul Justiţiei, Bekir Bozdag, a declarat că au fost anchetate peste 600 de persoane în legătură cu clădirile prăbuşite. Printre cei arestaţi se numără 79 de persoane responsabile de lucrările de construcţie, 74 de persoane care poartă responsabilitatea legală pentru clădiri, 13 proprietari şi 18 persoane care au făcut modificări la clădiri.
În provincia Gaziantep, a fost arestat primarul districtului Nurdagi în cadrul aceleiaşi anchete.
La aproape trei săptămâni de la dezastru, încă nu există un bilanţ final al deceselor după cutremure




