Deși creștinismul este de mai bine de un mileniu și jumătate principala religie a Europei, supremația sa spirituală a fost posibilă doar datorită perseverenței, credinței și sacrificiilor îndurate de primii săi adepți.
De-a lungul celor 3 secole scurse între momentul vieții Mântuitorului (sec I. d. Hr.) și transformarea creștinismului în religia de facto de stat a Imperiului Roman (sec. IV. d. Hr.), creștinii timpurii au fost considerați „persoane indezirabile” în cele mai multe colțuri ale lumii mediteraneene (pe atunci încă politeiste), în multe cazuri fiind supuși unor chinuri cumplite dacă îndrăzneau să-și afirme credința într-un mod vocal.
Aceste dificultăți au determinat primii adepți ai lui Hristos să găsească modalități neobișnuite de a-și asigura supraviețuirea, dar și de a păstra un mod de viață cât mai apropiat de nivelul civilizațional al vremurilor respective.
Rețeaua de tuneluri subterane de la Derinkuyu (astăzi în Turcia, în regiunea Cappadocia) este o impresionantă dovadă arheologică a ingeniozității specific umane, pe care creștinii vorbitori de limbă greacă au utilizat-o din plin pentru a prospera, chiar și în condițiile vitrege generate de persecuțiile din epoca romană pre-constantiniană.
Confruntați cu atitudinea lipsită de toleranță a autorităților romane față de credința lor, creștinii din această zonă s-au refugiat într-o rețea de caverne străvechi (existând semne că aceasta ar fi fost locuită încă din perioada secolelor VII-VIII î. Hr.), pe care au transformat-o, cu multă ambiție, într-un veritabil oraș subteran.
Re-descoperit în mod întâmplător de un cetățean turc în anii ’60, orașul era structurat pe 18 niveluri și găzduia toate specificitățile unui mediu urban avansat pentru standardul perioadei respective, inclusiv școli și grajduri. Bineînțeles, nelipsite sunt numeroasele capele creștine care atestă identitatea spirituală puternic conturată a locuitorilor.
Situl nu a fost abandonat după creștinarea împăratului Constantin, orașul continuând să prospere în perioada secolelor V-VII. Ulterior, acesta avea să devină o redută defensivă importantă a Imperiului Bizantin creștin, în timpul invaziilor musulmane din vremea războaielor bizantino-arabe (sec. VIII-XII d. Hr.)
După decăderea statului bizantin, rețeaua de tuneluri de la Derinkuyu va continua să rămână un refugiu pentru creștinii din regiune, în perioadele de persecuție cauzate de politicile adoptate de Imperiul Otoman musulman începând cu secolul al XIV-lea.
