Raul Rusescu (36 de ani), fost jucător la FCSB, Sevilla sau Braga, este de părere că CFR Cluj are prima șansa la câștigarea titlului în acest sezon.
Chiar dacă echipa pentru care a evoluat în trei perioade, 2011-2013, 2014-2015 și 2018-2019, FCSB, a triumfat în ediția trecută, „Raul de Ghencea” crede că echipa patronată de Gigi Becali nu va reuși să își păstreze coroana de campioană și după acest sezon.
„CFR este, în momentul de față, favorită la câștigarea campionatului. Au antrenorul necesar, ideile necesare și lotul necesar pentru a câștiga campionatul.
Cred că la momentul ăsta, nu știu dacă au cel mai bun lot, dar cu siguranță cel mai bine structurat și așezat. Cine are lotul cel mai bun vom vedea la sfârșitul campionatului”, a spus Rusescu în cadrul emisiunii GSP Live.
Ardelenii ocupă poziția a 5-a după 7 etape, cu 10 puncte, dar și cu un joc mai puțin disputat.
Alb-vișiniii s-au întărit serios pentru acest sezon mai ales prin transferul lui Louis Munteanu, în schimbul căruia șefii din Gruia i-au plătit Fiorentinei nu mai puțin de 2,3 milioane de euro.
sursa foto: gsp.ro