Am mers 10 ore doar dus din Cluj până în București ca să-i văd pe Shame. Trebuiau să fie doar 8 ore, dar pe la Unirea ni s-a stricat locomotiva. Noroc c-am plecat înarmat cu răbdare și că mergeau prizele din tren. Și mai mare noroc că am ajuns la concert la timp, că în Gara de Nord am ajuns la 19, iar concertul începea la 20. Norocul provincialului.
Shame sunt o trupă tânără de post-punk din UK, despre care am citit pe net c-ar fi the next big thing în genul lor. Eu i-am descoperit cu ajutorul recomandărilor Spotify, că au apărut la secțiunea de „Fanilor le-ar mai plăcea și” al trupei IDLES, alți post-punkiști englezi. M-au impresionat așa că mi-au intrat în heavy rotationul de muzică. Totuși, cumva n-am aflat de concertul lor din Control decât cu două zile înainte. Bine că studenții au acum 90% reducere pe tren și că am avut la cine să dorm în București, că altfel nu ajungeam să-i văd. Dar s-o fi meritat efortul?
În deschidere a fost Bad Decisions, o trupă bucureșteană tot de post-punk. Chestia interesantă la ei e că vocalul este toboșarul, o chestie pe care o vezi rar. Aș zice că-i un minus, căci în general vocalul dă energie extra publicului prin mișcarea lui. De altfel, nu pot să zic că publicul era super atent la opener, nu s-au făcut dansuri, maxim niște mișcări din șolduri. Muzical mi-au plăcut mult, au niște vocale excelente și a fost un warm-up cinstit.
Totuși, să revenim la subiectul recenziei noastre – concertul Shame. Din prezența lor pe scenă puteai doar să observi carisma pe care o emană. De pe prima piesă solistul a făcut crowdsurf, iar de pe a doua până la final a fost pogo constant în public. Nu mai fusesem la concerte în control, dar pot să zic că-i un loc destul de unic. Are vibe de scenă de hardcore – că are balcon și multe chestii de care poți să te agăți. Mai e și barul aproape de scenă, așa că ajunge des și el loc de sărit. La concertul acesta, solistul s-a și urcat pe bar și a sărit pe public, toate în timp ce cânta.
Finalul a fost haotic și super mișto. Solistul a făcut iarăși un crowdsurf – ce-o fi așa special? Ei bine, nu s-a mai aruncat pe spate, ci și-a pus tălpile pe mâinile oamenilor. În timp ce cânta, se plimba pe mulțime – abia ăsta e un cadru pe care chiar nu l-am mai văzut la vreun concert la care am fost fizic și am fost la sute.
Tot ce pot zice în încheiere e că post-punkul din UK este fenomenal. Concertele trupelor din acest gen au ceva special care este unic și super distractiv. Sunt concerte la care faci sport încontinuu, în timp ce țipi versurile din toți plămânii. A meritat drumul de 18 ore dus-întors.
Articol scris de Rami Mihai Cristescu, student în anul II la secția Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării de la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj.
