În urma unor dezbateri în cadrul Consiliului Local, comuna Mintiu Gherlii din județul Cluj a decis să renunțe la Poliția Locală, devenind astfel prima localitate din județ care ia o astfel de măsură. Această decizie vine pe fondul unei percepții negative a cetățenilor față de eficiența acestei instituții.
Potrivit unui sondaj realizat în 2024, aproape 75% dintre cetățenii României considerau că Poliția Locală ar trebui desființată, considerând-o ineficientă și inutilă.
Noul primar al comunei, social-democratul Radu Cîmpan, a declarat pentru un ziar local: „Comuna Mintiu Gherlii are 3.800 de oameni. Suntem singura comună mică din județul Cluj care are Poliție Locală. Le-am transmis angajaților să își găsească alt serviciu, urmând ca sarcinile lor să fie preluate de alte persoane din primărie. Nu va fi desființată Poliția Locală, va rămâne în organigrama primăriei, dar nu o să mai facem angajări.”