sursă foto: mediafax
Pe 4 februarie 2011 se stingea din viață Vasile Paraschiv, unul din cei mai cunoscuți disidenți anticomuniști. Născut pe data de 3 aprilie 1928 în satul Ordoreanu, comuna Clinceni, județul Ilfov, acesta a fost membru al Partidului Comunist începând cu noiembrie 1946. A ieșit din formațiune în noiembrie 1968 și a urmat o perioadă nefastă pentru el, fiind trimis de regimul dictatorial, de multe ori, forțat, la psihiatrie. De asemenea, timp de trei luni a încercat să reintre în România socialistă după ce plecase în străinătate pentru o perioadă foarte scurtă. După revoluție, a luptat pentru condamnarea, fără succes, a celor vinovați de încălcarea drepturilor omului din perioada ceaușistă, dar și pentru judecarea celor care au complotat împotriva sa, inclusiv psihiatri.
Abuzurile de după 1968
După 22 de ani în care a fost membru al „partidului unic”, Vasile Paraschiv decide să se retragă din PCR în noiembrie 1968. Au urmat presiuni îndreptate asupra lui pentru a-și schimba decizia, însă fără rezultat. Pe 28 iulie 1969 este arestat, fiind internat cu forța la Spitalul de psihiatrie din Urlați. A fost eliberat după cinci zile. Aceasta acțiune nu l-a intimidat și pe 3 martie 1971, Vasile Paraschiv a trimis către Comitetul Central al Partidului Comunist Român și către Uniunea Generală a Sindicatelor din România o scrisoare cu 11 propuneri. Răspunsul autorităților: arestarea și internarea, din nou, într-un spital de psihiatrie. A treia arestare și internare a avut loc pe 1 decembrie 1976, când Securitatea a descoperit o copie a unei scrisori co-semnate de către Vasile Paraschiv. Scrisoarea era adresată postului de radio „Europa Liberă”. Doctorul de gardă de la Spitalul nr. 9 din București i-a refuzat internarea, drept pentru care dizidentul a fost internat la Spitalul Voila din Câmpina. Pe 2 decembrie acesta a fost diagnosticat cu paranoia.
În sprijinul Mișcării Goma
În anul 1977, Vasile Paraschiv a aflat de acțiunea scriitorului dizident Paul Goma. „Mișcarea Goma” se baza pe apărarea drepturilor omului în România. Într-un plic trimis de Paul Goma la Paris se afla și o scrisoare de protest semnată de Vasile Paraschiv, respectiv documente aduse de acesta. Acesta a fost momentul când Occidentul a aflat de fostul membru al PCR. Bineînțeles că acțiunile lui nu au rămas fără răspuns din partea aparatului comunist și a fost internat din nou. Pe parcursul anului 1977 a fost trimis de mai multe ori în diverse spitale psihiatrice, iar din iulie 1977 nu a mai putut părăsi orașul Ploiești.
Plecarea din țară și forțarea intrării înapoi
Pe 20 noiembrie 1977, Vasile Paraschiv a părăsit țara. Securitatea i-a acordat pașaportul având convingerea că acesta nu va mai reveni în România și astfel puteau scăpa de un „agitator intern”. Dar, ceea ce s-a întâmplat după plecarea din noiembrie dă dovadă de curajul pe care îl avea Paraschiv. Acesta a ajuns în Austria și de acolo, în ianuarie 1978, în Franța. A participat la diferite conferințe în care explica cum psihiatria era folosită ca factor de represiune politică în România. De asemenea, a fost examinat de o comisie formată din opt medici, al căror scop era stabilirea dacă dizidentul era sau nu bolnav psihic. Diagnosticul, deloc surprinzător, a fost acela că Paraschiv era sănătos. Pe 27 aprilie 1978, după ce a creat vâlvă în străinătate, Vasile Paraschiv a vrut să vină în România. A reușit să intre în țară abia la data de 9 iulie 1978, după presiunile opiniei publice internaționale.
Activitatea de represiune a Securității de după 1978
La 28 mai 1979 a avut loc prima sa răpire de către ofițeri de Securitate. A fost torturat și bătut cu bestialitate de patru ofițeri. A reușit cu greu să ajungă la Spitalul județean Ploiești, unde a fost izolat într-o rezervă, accesul rudelor fiind interzis. După 5 zile de izolare a fost externat la cerere. În 1980 a depus o cerere prin care solicita autorităților locale și centrale din România eliberarea unui pașaport în vederea unei vizite la fiul său, care, între timp, se stabilise în Statele Unite ale Americii. Cum răspunsurile au fost negative, acesta s-a adresat instanțelor judecătorești (Tribunalului Ploiești și Procuraturii Militare) dar și unor guverne și personalități cunoscute din Occident. În octombrie 1986 apelul său a fost difuzat și la postul de radio „Europa Liberă”. Întrucât continua să reziste diverselor forme de intimidare din partea Securității, la 7 mai 1987 s-a făcut o percheziție domiciliară ilegală, cu scopul de a se descoperiri dovezi compromițătoare. După o săptămână în care au fost analizate în amănunt documentele confiscate, în data de 14 mai 1987, la orele 6:30, Vasile Paraschiv a fost răpit pentru a doua oară de către patru ofițeri de Securitate și de un milițian în uniformă. A fost adormit cu o substanță narcotică, încătușat și transportat într-o locație conspirativă unde a fost ținut legat, interogat și torturat de cei patru securiști. După patru zile de tortură, îndeosebi de natură psihologică, fiind și amenințat cu moartea, a acceptat cererile ofițerilor care i-au impus redactarea unor angajamente și scrisori prin care își manifesta atașamentul și loialitatea față de Securitate și P.C.R. Eliberat și întors acasă, după câteva zile a redactat un document prin care retracta toate scrisorile și angajamentele pe care le-a scris și înregistrat sub amenințare în cele patru zile de la cabană. La 22 martie 1989 a fost răpit pentru a treia oară de către ofițeri de Securitate. A fost lovit cu pumnul în față, stomac și ficat, cu săculețul de nisip în cap și cu bastonul de cauciuc la tălpi și iradiat. În urma acestor torturi a acceptat să semneze un nou angajament care să îi mulțumească pe securiști.
Cu ocazia majorității anchetelor la care a fost supus, Vasile Paraschiv a fost torturat, bătut cu sălbăticie, iradiat și amenințat cu moartea, scopul principal fiind acela de a-l determina să renunțe la atitudinea ostilă față de regim și la revendicările sale.
Comunismul a căzut dar dreptate nu i s-a făcut
Convins că după căderea comunismului cei vinovați vor putea fi trași la răspundere, la 8 iulie 2008 prin intermediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România a depus la Parchetul General o plângerea penală împotriva mai multor ofițeri ai fostei Securități, ai Miliției, precum și pe numele unor procurori și psihiatri, implicați în acțiunile represive împotriva sa. În noiembrie 2008, procurorii au dat începerea urmăririi penale pentru toți cei vizați. Singurul audiat în acest caz a fost chiar Vasile Paraschiv. Într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferințele îndurate. I s-a dat câștig de cauză, însă în urma recursului, magistrații de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă. În 2008 Vasile Paraschiv a făcut unul dintre ultimele sale gesturi simbolice: a refuzat să primească o distincție din partea președintelui Traian Băsescu, motivându-și gestul astfel: „Sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toți ceilalți care ne-au condus țara de la Revoluție și până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 și voi continua să lupt pe cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii”.
Vasile Paraschiv a lansat trei volume în ultimele șase ani de viață:
- „Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul român”, Polirom, 2005.
- „Așa nu se mai poate, tovarășe Ceaușescu! – Memorii după 20 de ani”, Editura Curtea Veche, 2007
- „Strigăt pentru adevăr și dreptate”, Timișoara 2009
Vasile Paraschiv s-a stins din viață pe 4 februarie 2011, exact acum 12 ani. Este înmormântat în Cimitirul Viișoara din Ploiești.
