Scriitorul Paul Goma a fost cel mai intransigent disident al regimului Ceaușescu. Acesta a reușit să zguduie din temelii aparatul comunist român, în 1977, cu trei scrisori trimise către Radio Europa Liberă. Prima din ele și totodată cea care i-a adus notorietatea la nivel internațional, a fost cea de solidaritate cu Charta 77, o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia. Radio Europa Liberă a difuzat acea scrisoare, pe data de 9 februarie 1977, iar de atunci viața lui Paul Goma s-a schimbat definitiv.
Paul Goma s-a născut pe 2 octombrie 1935, în satul moldovenesc Mana, care la acea vreme făcea parte din Regatul României. Odată cu anexarea Basarabiei de către URSS, în 1940, familia Goma s-a refugiat în România. În ciuda divergențelor pe care le-a avut cu profesorii din liceu și facultate, motivul fiind orientarea sa anti-comunistă, Paul Goma s-a înscris în Uniunea Tineretului Muncitor. Și-a predat carnetul de membru, în semn de protest pentru înăbușirea în sânge a revoluției maghiare, de către ruși, în 1956, fapt pentru care a făcut doi ani de închisoare. Totuși, în august 1968, ca urmare a poziției luate de Nicolae Ceaușescu împotriva invadării Cehoslovaciei, scriitorul s-a înscris în Partidul Comunist Român.
Disocierea inițială
În 1971, scriitorul a fost propus spre excluderea din partid, datorită publicării în Occident a romanului, cenzurat în România, „Ostinato”. Cartea a apărut la editura germană Suhrkamp. Paul Goma nu s-a oprit aici și tot la Suhrkamp, în 1972, apare romanul „Ușa”. Ulterior, în 1974, cartea a fost publicată și de editura franceză Gallimard.
Ziua în care Occidentul a aflat adevărul
La începutul anului 1977, Radio Europa Liberă a difuzat trei scrisorii deschise ale lui Paul Goma. Prima scrisoare, cea de solidaritate cu Charta 77, a fost difuzată pe 9 februarie:
„Către Pavel Kohout și camarazii săi:
Mă declar solidar cu acțiunea voastră. Situația voastră este și a mea; situația Cehoslovaciei este – cu deosebiri nefundamentale – și a României. Trăim, supraviețuim, în același Lagăr, în aceeași Biafra (capitală: Moscova). Voi, cehii și slovacii, ați avut un ’68, polonezii un ’56, un ’71 și un… mereu; germanii de est au avut Berlinul și au un Biermann; noi, românii, nu avem asemenea repere. Dar nu totdeauna suferința este direct proporțională cu intensitatea strigătului de revoltă. Voi (ca dealtfel polonezii, germanii de est, ungurii, bulgarii), voi sunteți sub ocupație rusească; noi, românii, ne aflăm sub ocupație românească – la urma urmei mai dureroasă, mai eficace decât una străină. Trăim cu toții sub același călcâi (iar călcâi nu mai are nevoie de calificative). Aceeași lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocorire a omului, aceeași nerușinare a minciunii – peste tot. Peste tot: sărăcie, haos economic, demagogie, nesiguranță, teroare.
Ciomag – Căluș – Corupție – iată (în limba română) cei trei C cu care cei doi C ne-au împins concetățenii pe scara istoriei cu zeci, cu sute de ani îndărăt.
Iată, însă, s-a dovedit (și se va dovedi în continuare) că se poate lupta împotriva degradării programatice la care este supus omu, la noi, în „socialismul” – stalinist.
Cuvânt – Condei – Conștiință (coincidență în limba română: alți trei C…) au tulburat digestia celor care, în numele nostru și „pentru binele nostru”, ne-au călcat în picioare, ne-au pus să înălțăm piramide, ne-au întemnițat, ne-au pus căluș (pe care nu ni l-au scos decât pentru a ne permite să strigăm cuvinte de mulțămită), ne-au ucis. Digestia le-a fost tulburată și am convingerea că nu doar atât: ci întreruptă pentru totdeauna. Și nu pentru că țelul nostru, cauza noastră sunt drepte – atâtea alte cauze drepte au fost înfrânte -, ci pentru că arma noastră este Cuvântul, cel mai tăios decât sabia. Sabie rusească la voi, sabie românească (indigenă, daco-romană, la urma urmelor sabia fraților noștri) la noi, în România, asupra capului nostru, al românilor – sabia va fi obligată să intre la loc, în teacă.
Poate pentru măruntul, nesemnificativul motiv că o ideologie care, pe de o parte pretinde că se află în slujba omului, pe de alta taie capul omului, nu are nici o legătură cu ideea, nici cu omul.
Sunt alături de voi, cehi, slovaci, unguri, polonezi, germani.
Alături de voi se află sufletește mulți, foarte mulți intelectuali români, chiar dacă nu își alătură semnătura lor semnăturii mele.
Paul Goma
București, ianuarie 1977.”
Scrisoarea a făcut vâlvă în Occident și odată cu apariția acesteia numeroase publicații au scris despre disidentul român. Pe 10 februarie au scris Die Welt și F.A.Z., două zile mai târziu tot F.A.Z. și pe 14 februarie au scris și cei de la Süddeutsche Zeitung. Ziua în care Paul Goma a fost mediatizat intens în presa din străinătate a fost cea de 17 februarie, atunci când au fost difuzate ştiri şi interviuri cu el în Tribune de Genève, The Guardian, Financial Times și Daily Telegraph.
Cea de a doua scrisoare i-a fost adresată lui Nicolae Ceaușescu și cea de a treia Conferinței de la Belgrad, fiind semnată de 420 de persoane.
Exilul și povestea lui Pacepa
În 22-23 octombrie 1956 a izbucnit Revoluţia din Ungaria. Pe 22 noiembrie, Paul Goma a fost arestat la Universitate, dus la Ministerul de Interne şi anchetat, acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestaţie ostilă de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria. A fost reţinut la Malmaison şi Jilava, procesul fiind amânat de nenumărate ori. Abia în iunie 1957 i-a fost adusă la cunoştinţă sentinţa: doi ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică. În martie 1958, a fost trimis disciplinar la penitenciarul Gherla. În noiembrie, eliberat din închisoare, dar trimis (cu escortă) – „pentru 36 luni” – cu domiciliu obligatoriu în satul-nou Lăteşti, raionul Feteşti. În noiembrie 1961, i-a fost prelungită restricţia domiciliară cu 24 luni. Paul Goma a protestat, în scris, faţă de „prelungire” şi a fost eliberat înainte de termen, în ianuarie 1963.
În 1965, ca urmare a „decretului Ceauşescu” (ce permitea foştilor deţinuţi politici să-şi continue studiile universitare), Paul Goma – căruia nu i se aprobase reînmatricularea în anul III, deşi, legal, avea acest drept – a dat examen de admitere şi a reuşit la Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti.
În decembrie 1966, a debutat în revista Luceafărul cu povestirea „Când tace toba”. În august 1968, a apărut volumul său de debut, „Camera de alături”, singura carte pe care Paul Goma a reuşit să o publice în România înainte de plecarea în exil
Dar în urma acestor trei scrisori, Paul Goma a fost urmărit, arestat și torturat de Securitate, dar eliberat în urma presiunilor venite din Occident. Pe 20 noiembrie 1977 i-a fost retrasă cetățenia și a fost expulzat împreună cu soția și copilul. Ajuns la Paris, acesta a cerut și a primit azil politic. În 1980 i-a fost propusă cetățenia franceză dar a refuzat. În tot timpul petrecut în Franța, Paul Goma a continuat lupta împotriva regimului comunist și a sprijinit înființarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Deranjat de acțiunile întreprinse de scriitor, Ceaușescu a dat ordin să fie asasinat. Fostul șef adjunct al Departamentului de Informații Externe al României și un apropiat al dictatorului, Ion Mihai Pacepa, fugit din România în 1978, a povestit în cartea ”Orizonturi Roșii” despre atentatul la viața disidentului:
„Trebuie să-i omorâm pe toţi trădătorii ăştia, fără să lăsăm vreo urmă. Mafiotul a plecat la Washington? Spune-i să-l omoare pe Răuţă. Face prea mult zgomot la Washington chiar acum şi trebuie omorât primul. Apoi, pe Goma. Şi mai spune-i să arunce în aer, cât mai sus cu putinţă, postul de radio Europa Liberă. Cu bombe”, a ordonat Ceauşescu.
„Mafiotul” era un cetăţean american activ în Mafie, care fusese recrutat de către DIE şi avea numele codificat „Felix”.
Intransigent și după 1989
Între 1981 şi 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra „Afacerea Tănase-Goma”, povestită de acesta în volumul „Soldatul câinelui”. Atentatele au fost recunoscute public de președintele Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel de-al doilea mandat al său). De asemenea, sunt consemnate în Raportul Final al condamnării comunismului ca regim criminal, cunoscut sub numele de Raportul Tismăneanu. E un document oficial al statului român prin intermediul căruia președintele Traian Băsescu a condamnat oficial în Parlament regimul comunist. România e singura țară din Est care a făcut acest gest.
În 1996, Paul Goma a fost decorat de Ungaria, prin ambasadorul de la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluţia Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat.
În România el nu a primit nicio decoraţie și nici nu a primit înapoi cetățenia română, fiind și un om extrem de dificil, cu care greu se putea ajunge la o înțelegere. Goma, stau mărturie jurnalele lui, a reușit ”performanța” să se certe cu întreg exilul dar și cu marea parte din intelectualitatea română influentă, pentru că pe majoritatea a acuzat-o în scris de pupincurism, compromis cu regimul comunist sau iliescian etc. Astfel, el a devenit tot mai izolat. Nici măcar guvernarea Constantinescu nu a reușit să ajungă la un punct comun cu el!
Răpus de Covid-19
Scriitorul şi disidentul Paul Goma, în vârstă de 84 de ani, a murit la Paris, din cauza Covid-19.
„În urma unui mesaj primit din Franţa, cu regret si mare durere anunţ plecarea dintre noi a marelui scriitor şi disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaş”, a transmis presei, la vremea respectivă, într-un comunicat, Mariana Sipoş, biografa lui Paul Goma. Ea a mai spus că fiul scriitorului, Filip Goma, este „foarte tulburat şi îndurerat” şi că roagă să nu fie contactat.
Conform indicaţiilor lui Filip Goma, respectând dorinţa tatălui său şi ţinând cont de restricţiile de atunci în vigoare în Franţa, trupul lui Paul Goma a fost incinerat, iar urna funerară a fost depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.
În urma lui rămâne opoziția totală la dictatura comunistă, romane și jurnale intelectuale valoaroase. Unele dintre acestea au apărut la fosta editura clujeană Dacia.
Majoritatea cărților sale se pot găsi în anticariatele clujene și la editura Ratio and Revelatio.
Documentar de Tiberiu Fărcaș și Tudor Moisa
