Retrospectiva Zilei este o rubrică dedicată fotbalului. În cadrul acesteia vă prezentăm meciurile desfășurate pe parcursul zilei în România și în cele mai importante campionate și cupe la nivel european (Anglia, Franța, Germania, Italia, Spania).
ROMÂNIA
FC Hermannstadt-U Cluj 0-1
Universitatea Cluj s-a impus la Sibiu, scor 0-1, împotriva formației locale, FC Hermannstadt. Partida din Ardeal a marcat debutul etapei cu numărul 28 din Superligă. Unicul gol al meciului a fost unul spectaculos, Filip reușind să îl învingă pe Letica cu călcâiul (min. 11). Echipa lui Sabău a trăit periculos finalul meci, golul gazdelor din minutul 71 fiind anulat de VAR pe motiv de ofsaid. Gorcea a fost înger și demon pentru „studenți” în ultimele minute ale jocului. Portarul oaspeților a avut o ieșire hazardată în urma căreia s-a dictat penalty, dar acesta a reușit să pareze execuția lui Babic. În urma acestei victorii, Universitatea Cluj se află, provizoriu, pe locul 10, în timp ce Hermannstadt este pe loc de baraj la retrogradare.
Chindia Târgoviște-FCU Craiova 0-0
După patru victorii consecutive, FCU Craiova a venit la Ploiești (locul unde evoluează Chindia) în încercarea de a rămâne aproape de Sepsi, ocupanta ultimului loc de play-off. În ciuda așteptărilor, partida a fost una foarte slabă, iar rezultatul de 0-0 de la final a evidențiat perfect desfășurarea evenimentelor.
Farul Constanța-Sepsi 2-0
Trupa lui Hagi a arătat aseară de ce se afla pe prima poziție în Superligă. Aceștia au obliterat formația covăsneană, scorul final, 2-0, fiind unul mult prea blând având în vedere cum s-a jucat. Farul a rezolvat meciul încă din prima repriză, Băluță (min. 22) și Mazilu (45+3) fiind marcatorii partidei. Dacă neuităm la statistici, realizăm că pe teren a fost o singură echipă în prima parte: 11-0 ocazii de gol, 11-0 șuturi la poartă, 5-0 șuturi pe poartă și 8-0 la cornere! 0 pe linie pentru Sepsi! La adăpostul rezultatului, constănțenii au lăsat-o mai moale după pauză, fiind mulțumiți doar să conserve avantajul. În urma acestei victorii, Farul se desprinde la cinci puncte de CFR Cluj, care are un meci mai puțin, iar Sepsi încă tremură pentru ultimul loc care permite accederea în play-off.
ANGLIA
Stoke-Brighton 0-1
Seara de marți a fost rezervată în Anglia meciurilor din FA Cup. Favorită clară în disputa cu Stoke, Brighton a înscris unicul gol meciului în prima repriză prin Ferguson (min. 30). Oaspeții au știut să îi țină la respect pe gazde în rerpiza secundă, Stoke reușind contraperformanța de a nu trimite niciun șut pe spațiul porții apărate de Steele.
Leicester-Blackburn 1-2
Surpriza optimilor de ieri seară s-a produs în meciul disputat de Leicester în fața propriilor suporteri. Pe lângă faptul că în campionat situația este critică pentru trupa lui Rodgers, aceștia fiind la doar trei puncte peste zona roșie, aseară au fost eliminați din FA Cup de divizionara secundă Blackburn. Dolan a deschis scorul pentru oaspeți (min. 33), iar Szmodics a majorat diferența imediat după pauză (min. 52). Leicester a mai sperat la o revenire după ce Iheanacho (min. 67) a redus din diferență în finalul partidei, dar a fost mult mai târziu pentru campioana din 2016.
Fulham-Leeds 2-0
Revelația sezonului în Premier League, Fulham, continuă forma bună și a reușit să se califice în sferturile FA Cup. La fel ca în toate partidele din Anglia, tabela s-a deblocat în prima repriză. Palhinha a înscris la singurul șut pe poartă a gazdelor din prima parte (min. 21). Soarta calificării a fost decisă in debutul reprizei secunde, Solomon închizând tabela la 2-0 (min. 56).
Bristol City-Manchester City 0-3
Trupa lui Guardiola nu a avut nicio emoție în duelul cu Bristol. Foden a deschis scorul în debutul partidei după pasa lui Mahrez (min. 7). Același Foden a risipit orice fel de emoție și a dublat avantajul în finalul meciului (min. 74). De Bruyne a închis tabela (min. 81) și campioana Angliei se califică în sferturile FA Cup.
Franța
Lyon-Grenoble 2-1
În primul sfert de final din Cupa Franței, Lyon a întâlnit divizionara secundă Grenoble. Cum era de așteptat, Lyon s-a calificat mai departe. Tagliafico a fost omul meciului pentru gazde, acesta pasând decisiv la reușitele lui Barcola (min. 24) și Jeffinho (min. 38). Grenoble a redus din diferență prin Sbai (min. 74), dar nu au mai avut puterea pentru a trimite meciul în prelungiri.
Italia
Cremonese-Roma 2-1
Șocul zilei a venit din Italia. Cremonese are șanse minime pentru salvarea de la retrogradare, dar asta nu a împiedicat-o să facă un meci mare împotriva formației lui Mourinho. Tsadjout a înscris unicul gol al primei reprize (min. 17), acesta fiind al doilea meci consecutiv în care atacantul de 23 de ani de la Cremonese înscrie. Spinazzola a readus speranța unei victorii în tabăra romană (min. 71), dar ultimul cuvânt l-au avut tot gazdele. Intrat la șapte minute după golul egalizator, Ciofani a transformat un penalty în finalul meciului (min. 83). Astfel, Cremonese se impune cu 2-1, Chiricheș, intrat imediat după golul de 2-1, contribuind și el la conservarea rezultatului.
Juventus-Torino 4-2
Meciul zilei nu a dezamăgit. Juventus și FC Torino și-au dat întâlnire în Derby della Mole. Juventus, măcinată de problemele interne recente, a intrat mai slab în meci, Karamoh deschizând repede scorul pentru oaspeți (min. 2). Replica gazdelor a venit după mai puțin de 15 minute, Cuadrado reușind egalarea (min. 16). Părea că Sanabria a dat lovitura și FC Torino urma să intre la pauză în avantaj după ce acesta l-a învins pe Szczesny (min. 43), dar Danilo a egalat la una din ultimele faze ale unei prime reprize spectaculoase (min. 45+1).
Omul reprizei secunde a fost Bremer care a rezolvat partida în decurs de 10 minute. Mai întâi, a adus-o pentru prima dată pe Juventus în avantaj (min. 71), iar după a oferit assistul la golul de 4-2 a lui Rabiot (min. 81). În urma acestei victorii, Juventus trece peste FC Torino în clasament și se apropie la doar șase puncte de Atalanta, ocupanta locului care duce în Conference League.
MVP-ul zilei:
Bremer– Juventus (Italia)- 25 de ani- brazilian
sursă foto: football-italia.net



