O petiție a fost inițiată acum o lună de către riverani din comuna Ciurila cu scopul de a proteja suplimentar pădurea Făget. Petiția, „Opriți distrugerea tacită a Făgetului și a ultimei comunități rurale tradiționale din jurul Clujului”, a înregistrat peste 1500 de semnături. Demersul locuitorilor vine în contextul în care la nivelul localității este în curs de avizare noul Planul Urbanistic General.
”Către Primăria Ciurila și Consiliul Local Ciurila Către biroul de arhitectură RAUM
Către Instituția Prefectului Cluj
În atenția dlui primar
În atenția doamnelor și domnilor consilieri În atenția dlui arhitect proiectant
În atenția dnei prefect
Subsemnata Alina Chiriac, în calitate de proprietar de imobile în comuna Ciurila și inițiator instituire arie protejată Făget Sud – Colonia Făget <datele personale vor fi adaugate în emailul de trimitere, întrucât acest document va fi public>
Subscrisa Federația Coaliția Natura 2000, în calitate de asociație legal declarată interesată de participarea la procesul de decizie privind actul normativ PUG Ciurila
Echipa de biologi specialiști care au realizat studiul științific depus pentru desemnarea ariei protejate Făget Sud – Colonia Făget (Ana Szabo, Matis Attila, Annamaria Fenesi, Dorottya Sandor, Tibor-Csaba Vizauer Tibor-Csaba)
Cu susținerea semnatarilor petiției https://campaniamea.declic.ro/petitions/opriti-distrugerea-tacita-a-fagetul-si-a-ultimei-comunitati- rurale-traditionale-din-jurul-clujului?fbclid=IwAR0yNG5-KTH2rD_vBba1YMnUttGVVPDk3nsu1n Tm4SUPbeBdV6jUx8gorn4
Formulăm următoarea
CERERE și scrisoare deschisă
prin care, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, vă solicităm următoarele cu referire la orice variantă de PUG Ciurila:
1. Să eliminați întreaga suprafața de intravilan propusă (în orice formă, în orice etapă) spre extindere în zona de sud a ariei protejate Făgetul Clujului – Valea Morii, conform conturului albastru indicat în imaginea de mai jos. Pe tot arealul propus spre protejare în cererea de instituire a ariei protejate Făget Sud – Colonia Făget
- Să inițiați, conform legii, procedura de evaluare de mediu adecvată, necesară acestui proiect normativ cu impact foarte mare asupra unei arii protejate și a biodiversității din zona care este în întregime coridor ecologic european.
- Să sprijiniți eforturile de instituire a ariei protejate Făget Sud – Colonia Făget solicitată cu toate demersurile legale de către societatea civilă și înregistrată la Academia Română cu nr 4950 din 14.12.2022 si la Ministerului Mediului cu nr 2/R/20925 din 13.12.2022
- Să renunțați complet la nodul rutier A3 în dreptul comunei, cu toată rețeaua de drumuri propusă. NU aveți pe unde descărca o autostradă, decât printre sate și prin Făget și acest lucru ar fi o crimă pentru oamenii din comună și pentru Făget.
- NU DISTRUGEȚI FĂGETUL și biodiversitatea din pășunile și mlaștinile din sudul lui.Cu speranța,
Alina Chiriac
Federația Coaliția Natura 2000 Data: 20/04/2023Lista de semnatari care va continua să fie actualizată prin semnarea înhttps://forms.gle/L8tcYWwP9q5yNY786”
Precizăm că noul Plan Urbanistic General al Ciurilei, a fost avizat de comisia de urbanism a CJ Cluj și urmează să primească avizul arhitectului șef al județului, Claudiu Salanță. Ciurila este o comună în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca, unde sunt mari investiții imobiliare, mai ales în satul Sălicea.




