Ioan-Ovidiu Sabău (55 de ani), antrenorul Universității Cluj, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu Mioveni, de pe teren propriu dar care se va disputa la Mediaș, programat luni, de la ora 17:30, în etapa a 5-a din play-out-ul Superligii.
Antrenorul crede că va fi un meci de luptă tocmai din cauza faptului că oaspeții își joacă una dintre ultimele șanse pentru salvarea de la retrogradare. „Nu va fi ușor, e meci important. Dacă pregătim bine jocul, cu respectul care se cuvine unui adversar, n-ar trebui sa avem probleme. Totuși, e meci în deplasare. Trebuie să luăm deciziile cele mai bune, să ne dorim să câștigăm. Trebuie să avem agresivitate sportivă.”
„Am revenit la ce eram”
Acesta speră ca jucătorii săi să nu fie cu gândul la semifinala din Cupă, cu UTA, de joi. Mai mult, Sabău a observat o schimbare pozitivă în atitudine la nivelul echipei, ceea ce îi dă motive să spere că Universitatea își va impune jocul și va lua cele trei puncte. „Cred au suficientă experiență ca să înțeleagă că acesta e cel mai important joc, nu cel din Cupă. Nu ne-am îndeplinit obiectivul, au fost momente când am jucat bine de tot și altele în care nu ne-am recunoscut. Prea mare diferența între ce jucăm la anumite meciuri. În ultimele două săptămâni am revenit la ce eram înainte.”
Probleme de lot înaintea meciului cu Mioveni
Sabău nu se va putea baza contra Mioveniului pe fundașul Miron, care e suspendat. De asemenea, nu vor juca nici Martic sau Pițian, ceea ce constituie o problemă pentru tehnician în alegerea fundașilor centrali. „Trebuie să găsesc o variantă căci avem doar un fundaș central, pe Ilie. Dar și la Petrolul am avut probleme și ne-am descurcat”, a încheiat antrenorul.