Curierul de Cluj a consultat opinia proiectanților în cazul statuii Școlii Ardelene, aflată în mijlocul unei scandal, care se regăsește în proiectul de reabilitate a străzii, proiect ce a obținut avizul Comisiei Monumentelor Istorice. Comisia se știe că e parcimonioasă și acordă cu mare greutate avize. Scandalul a fost declanșat de criticile venite de la administratorul grupului de facebook Clujul Civic, activistul Szakats Istvan, care a arătat că cei care reamenajează strada au pus statuia la nivelul dalelor de granit de pe strada Kogălniceanu iar mulți din internauții din grup au reacționat virulent.
Iată ce spun proiectanții, care au avizul CMI:
”Proiectul de amenajare urbană a străzilor Kogălniceanu, Universității și a celor adiacente are ca obiectiv conservarea și punerea în valoare, în primul rând, a valorilor de patrimoniu precum și asigurarea unui climat adecvat în condițiile contemporane ale mobilității urbane. Atitudinea pe care proiectul o are față de clădirile istorice și monumentele publice este de a le oferi acestora o prezență demnă în relație cu valorile spirituale/ culturale/ simbolice /tehnice purtate, protejându-le și intervenind după caz în vederea unor relaționări corecte și echilibrate în toate privințele.
În acest sens grupul statuar Școala Ardeleană este amplasat în poziția inițială, respectând întocmai prevederile avizului Comisiei Monumentelor Istorice, care a fost emis pentru acest obiect în trei faze diferite de proiectare:
1. faza DALI
2. faza proiect tehnic și de autorizare
3. faza detalii caligrafie inscripții.
Avem de a face poate cu cea mai importantă operă de artă a sculptorului clujean Romulus Ladea, care datorită monumentalității compunerii plastice și a relaționării cu scara umană, era prevăzută a fi în relaționări directe cu pietonii și spațiul stradal încă din însemnările autorului. Tocmai din acest motiv nu fusese așezată pe un piedestal ci pe o compoziție de mobilare urbană tributară compunerilor mai puțin contextuale, proprii anilor 70, care încerca să relaționeze această sculptură cu sediul Colegiul Academic proiectat de George Cristinel. Situația propusă pune accent pe caracterul pietonal, mobilitatea urbană, plantațiile de zone verzi și implicit mobilările urbane. Propunerile răspund și prevederilor studiului peisagistic anexat temei de proiectare.”
Însemnătatea Școlii Ardelene
Opera sculptorului Romulus Ladea, grupul statuar „Școala Ardeleană” îi înfățișează pe Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Petru Maior, trei intelectuali iluminiști ardeleni respectați în perioada Transilvaniei habsburgice de la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Aceștia și-au folosit cu mult curaj funcțiile publice de reprezentanți ai comunității greco-catolice pentru a coaliza etnicii români într-o mișcare de emancipare națională de mare amploare, folosind realitatea istorică a latinității poporului român pentru a cere punerea comunității noastre în egalitate de drepturi cu minoritățile privilegiate ale Imperiului Habsburgic. În acest sens, cei trei clerici au contribuit la redactarea celor două documente intitulate Supplex Libellus Valachorum, petiții înaintate în 1791 și 1792 împăratului Leopold al II-lea. Deși demersul nu a găsit susținere la curtea imperială, Școala Ardeleană a adus contribuții incontestabile fenomenului de emancipare națională a poporului român, vocile clericilor greco-catolici ardeleni având ecouri inclusiv dincolo de munți, ideile acestora ducând la popularizarea grafiei latine și implicit la înlocuirea graduală a alfabetului chirilic de proveniență slavă.
A contribuit Tudor Chicet




