Dan Petrescu a fost destul de îngândurat la conferința de presa de dinainte partidei cu Sepsi Sfântul Gheorghe, din deplasare, luni seara, de la 20.30.
”Va fi care pe care pentru că noi vrem să câștigăm, la fel și ei. Noi vrem să fim lideri. Burcă a revenit la antrenamente, nu știu exact ce a avut, dar azi s-a antrenat. Manea și Birligea sunt accidentați, Malica e suspendat. Suntem subțiri în atac, banca tot mai subțire, aici e problema, avem puține soluții. Va fi greu, nu e bine, nu sunt mulțumit, vine play-off-ul unde trebuie să fim valizi, să avem soluții în ofensivă”, a spus Petrescu.
El s-a arătat iar deranjat criticile aduse CFR-ului la dezbaterile de la televiziune. De asemenea a spus nici acum, cu tot cu VAR, greșelile nu dispar. ”Acum se vrea să se acrediteze ideea că CFR a fost favorizată de VAR, când noi nu am fost. Lumea s-a săturat de CFR, nu ne vor. În play-off va fi război, se vor întâmpla multe, cu VAR, fără VAR. De aceea ne trebuie soluții”, a mai spus Petrescu.
El a spus că vrea să îi arate încredere mai multă lui Yeboah, care acum arată o formă mai slabă. ”E tânăr, 19-20 ani, e fluctuație de formă, dar eu doresc să revină în forță în play-off”, a mai spus antrenorul feroviarilor.




