Un șantier din Florești a fost jefuit de o haită de bandiți! Opt tineri au sustras în mod repetat materiale de construcții, cauzând o pierdere totală de 5000 de euro.
Casa unui tânăr de 23 de ani a fost percheziționată de polițiști, care au descoperit bunurile furate acasă la acesta.
,,Din activitățile de investigații a rezultat că, în perioada 10 – 12 august a.c., pe timp de noapte, acesta, alături de alți 7 tineri, ar fi sustras în repetate rânduri materiale de construcții, respectiv 20 de găleți de tencuială decorativă, aproximativ 100 de saci adeziv, 30 de baxuri de polistiren, vată minerală, dar și altele, dintr-un șantier situat în localitatea Florești.”, a anunțat IPJ Cluj.
Inițial, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat. Ulterior, în urma probelor adunate, a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile atât pentru el, cât și pentru un alt bărbat de 38 de ani implicat în caz.