Angelo Cocian (22 de ani), jucător de bază în „gașca nebună” construită de Dragoș Militaru (33 de ani) la Unirea Dej, a semnat astăzi cu FC Voluntari. Fotbalistul care poate evolua atât în centrul terenului, cât și în bandă va avea un contract valabil 3 sezoane cu gruparea ilfoveană și va purta numărul 25.
În comunicatul postat de FC Voluntari, Cocian este prezentat ca fiind „unul dintre fotbaliștii revelație ai ligii secunde”. În vârstă de 22 de ani, mijlocașul a marcat 9 goluri și a dat 4 pase decisive în 28 de partide. Cocian nu a contribuit la vreun gol în play-off, dar performanța din sezonul regulat a fost suficientă pentru ca Voluntari să-l dorească pe cel care a debutat în liga secundă la numai 16 ani. Pentru Cocian, aceasta este întâia aventură în primul eșalon românesc.
Unirea Dej se destramă
Jucătorii Unirii Dej au fost la mare căutare în acest început de perioadă de transferuri. Dorian Răilean și Alex Pop, fotbaliști importanți în stagiunea trecută, au plecat și ei de la echipă, ultimul semnând cu Oțelul Galați, tot în prima ligă. Cu antrenorul Dragoș Militaru nu s-a ajuns la o nouă înțelegere, iar locul său a fost luat de Dacian Nastai (50 de ani), cel care a retrogradat sezonul trecut cu Unirea Constanța. Singura achiziție făcută de Unirea până acum este Sergiu Ciocan, retrogradat în stagiunea trecută în eșalonul terț cu Minaur Baia Mare.
250 de mii de euro este cota la care l-a evaluat site-ul de specialitate transfermarkt.ro pe Angelo Cocian
Text: Rami Cristescu, student la Jurnalism, anul I, UBB
sursa foto: Gazeta de Nord-Vest