Câți dintre voi ați crezut că urșii hibernează iarnă? Dar câți dintre voi sunteți convinși că struții își bagă capul în nisip? Ei bine, acestea sunt doar două din cele 10 exemple de mituri false despre animale pe care urmează să vi le prezint. S-ar putea să fiți surprinși, mai ales că urmează să vă demontăm idei de care ați fost siguri aproape toată viața.
1. Puii de pasăre
Mitul: Puii de pasăre vor fi respinși de mamă dacă sunt atinși de oameni
Adevărul: Tot mitul se bazează pe ideea că mama-pasăre nu își va recunoaște puii după miros dacă aceștia intră în contact cu omul. În realitate, păsările au un simț slab al mirosului și nu sesizează diferența. Puii de pasăre sunt deseori găsiți singuri pentru că învață să zboare. În mare parte, mitul este rezultatul adulților în încercarea lor de a proteja puii, pentru că din neatenție un copil ar fi putut să îi rănească foarte ușor dacă intra în contact cu ei.
2. Liliecii
Mitul: Liliecii sunt orbi
Adevărul: Toți liliecii pot vedea, de asta și au ochi. De fapt, liliecii pot vedea chiar foarte bine, motivul principal fiind că aceștia combină văzul normal cu cel rezultat din ecoul undelor pe care le propagă.
3. Pitbull
Mitul: Pitbull-ul este o rasă periculoasă de câini
Adevărul: Toți câinii sunt capabili să atace oameni și chiar dacă pitbull-ul nu face excepție, această rasă nu este una periculoasă din punct de vedere genetic. A fost ușor pentru oameni să îi plaseze în categoria câinilor periculoși, pentru că deseori aceștia au fost antrenați pentru lupte. Pitbull-ul devine agresiv doar dacă este antrenat să fie.
4. Broaștele râioase
Mitul: Faci negi de la broaștele râioase
Adevărul: Mitul a luat ființă atunci când părinții încercau să își oprească copiii din a mai pune mâna pe tot felul de animale, dar din punct de vedere științific este imposibil ca omul să ia vreo boală, doar prin atingere, de la broaștele râioase.
5. Struții
Mitul: Struții își bagă capul în nisip
Adevărul: Faptul că struții mănâncă nisip pentru digestie este unul din motivele pentru care acest mit s-a răspândit. Alt motiv este acela că aceștia își mișcă ouăle cu ciocul, altă împrejurare în care au capul foarte aproape de sol. Dacă un struț și-ar băga capul în nisip, acesta cel mai probabil s-ar sufoca și ar muri.
6. Câinii
Mitul: Câinii cu nasul umed sunt sănătoși.
Adevărul: Temperatura sau umiditatea nasului unui câine este un indicativ legat de nivelul de activitate al acestuia. Ca și la oameni, transpirația nasului ajută câinele să regleze temperatura internă a corpului. De asemenea, câinii eliberează în acea zonă un mucus care îi ajută să adulmece mai bine.
7. Urșii
Mitul: Urșii hibernează iarna
Adevărul: Dacă încerci să trezești iarna un urs, urmează să ai parte de o surpriză neplăcută. În primul rând, urșii nu hibernează cu adevărat. Chiar dacă unii nu se prea stresează cu alte activități iarna și ajung să doarmă pentru perioade lungi de timp, nici măcar acei urși nu dorm tot sezonul. În plus, ei pot fi treziți foarte ușor în timpul „hibernării”.
8. Goldfish
Mitul: Peștii Goldfish au o memorie de trei secunde
Adevărul: Mitul care spune că aceștia au capacitatea de reținere de doar trei secunde este fals. Aceștia pot reține unele informații pentru cel puțin cinci luni. Oamenii de știință au determinat că aceștia rețin în ce moment al zilei sunt hrăniți și anticipează acest lucru.
9. Taurii
Mitul: Taurii urăsc culoarea roșie
Adevărul: Mitul s-a răspândit undeva prin anii 1700, perioadă în care matadorii au început să folosească obiecte de culoare roșie în luptele cu taurii. Asta i-a făcut pe oameni să creadă că din cauza culorii taurii încep să se enerveze și să devină agresivi. Totuși, s-a dovedit că indiferent de culoarea folosită de matadori, aceasta nu influențează comportamentul taurilor.
10. Cămilele
Mitul: Cămilele depozitează apă în cocoașă
Adevărul: Adevărul simplu este că din punct de vedere fiziologic, cămilele pot rezista șapte zile fără să bea apă, iar cocoașă este doar un mușchi gras. Motivul principal pentru care cămilele pot rezista fără apă pentru o perioadă îndelungată îl reprezintă rinichii. În momentul în care acestea urinează, lichidul are aspectul de sirop pentru că este depozitat mult timp în interiorul cămilei.




