Universitatea Cluj a învins cu 2-0, pe FC Botoșani, în etapa #27 din Superliga, cu golurile lui Thiam, din minutele 27 și 82.
A fost frig toată ziua sub Feleac și a plouat de dimineață iar terenul, înmuiat, deși U nu a jucat de două meciuri pe el, a fost din nou o mocirlă. Antrenorul studenților, Ioan Sabău, a avut probleme de efectiv, fundașii centrali Ispas și Ilie fiind suspendați. Așa că ”Moțul” a fost nevoit să-l titularizeze pe Pițian care a făcut linie cu Martic, Miron și Goranov. La mijloc studenții au jucat cu Remacle, Nistor și Bic, în atac cuplul Thiam-Gomes.
Botoșaniul a venit să își vândă scump pielea, cu fostul U-ist Dican căpitan de echipă, și a stat bine în teren deși nu a fost deloc periculoasă în prima repriză. U a dominat copios, cu o posesie net superioară și cu încercări de a presa careul advers. Prezența lui Chipciu ca rezervă nu a surprins, acesta neimpresionând în meciurile anterioare. Nistor a fost playmaker-ul lui U, cu un efort fizic impresionant.
Thiam decisivul
Și golul mult așteptat vine. Bic îi pasează inspirat impetuosului Thiam care marchează cu piciorul stâng, simplu, din fața porții. Este minutul 28. Apoi, U mai reușește sa pună în pericol apaticul Botoșani. Oaspeții au avut o ocazie în prelungiri, dar reluarea lui Dragu dintr-o situație bună a trecut pe lângă. Ambele echipe au acuzat starea terenului, tăpșanul numit Cluj Arena! Ce rușine pentru Cluj!
Pe viață și pe moarte
Botoșaniul a ieșit de la cabine cu gândul egalării iar meciul a căpătat ritm și dârzenie. Cu vădită nevoie de a-și păstra echilibru pe teren, cele două trupe s-au încleștat pe gazonul avariat. În majoritatea reprize secunde moldovenii au fost peste clujeni. Primele 20 de minute din ”a doua” au fost total ale Botoșaniului, U s-a apărat, constrânsă, în propria jumătate. Oamenii lui Stoican au avut două ocazii, lovitura de cap al lui Mailat, scoasă de Gorcea, apoi șutul de la distanță al lui Țigănașu, de la 25 de metri, mingea a lovit noroiul și a ricoșat în pieptul lui Gorcea apoi a ieșit în corner.
U a încercat mai mult pe contraatac și a dat lovitura în minutul 83 prin bomberul Thiam. Francezul, lansat bine, a intrat în careu, a tras în portar, mingea i-a revenit si apoi a înscris elegant. E 2-0 iar meciul e jucat! Tribuna explodează de fericire. E a doua victorie a lui U în mocirla de pe Cluj Arena dar altceva e mai important: Universitatea și-a găsit atacantul de care avea nevoie de atâta timp! „Mamadou, Mamadou/Mamadou, Mamadou” i-au cântat fanii lui „U” atacantului, venit cu echipa sub Peluza Șepcile Roșii.
A fost o etapă perfectă pentru ”șepci” datorită rezultatelor care au favorizat-o pe U, care a aterizat pe locul 11!
ECHIPELE DE START:
U CLUJ: Gorcea- Martic, Pițian, Miron, Goranov (Chipciu, min. 66)- Bic (Filip, min. 86), Simion, Remacle (Fulop, min. 73), Nistor- Gomes (Oancea, min. 60), Thiam (Stoica, min. 86)
FC BOTOȘANI: Pap- Patache (Mboko, min. 21), Sadiku, Mutombo, Țigănașu- Ivanov, Zabou (Cioiu, min. 46), Dican- Dragu (Camara, min. 46), Roman (Pinson, min. 46), Mailat (Burlacu, min. 74)



