La peste 12 ani distanță de momentul în care a ajuns în România, Romario Pires (35 de ani) spune că se simte mai bine în țara noastră decât în țara sa de origine, Brazilia. Fostul mijlocaș de la Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu sau Universitatea Cluj a vorbit pentru Curierul de Cluj despre viața sa din prezent, de ce a renunțat la fotbalul din Liga 1 sau care îi sunt planurile de viitor.
Partea a doua a interviului se publică astăzi. În prima parte, fotbalistul născut la Rio de Janeiro a vorbit despre perioada petrecută la U Cluj și derby-ul pe care fosta sa echipă l-a câștigat în fața rivalei CFR. Prima parte a interviului poate fi citită aici.
Acum, Romario a dezvăluit discuția avută cu Gheorghe Hagi în momentul în care a ajuns la Farul, relația cu Adrian Mutu când ambii au jucat la Ploiești, de ce nivelul campionatului din România este peste cel din Israel sau care a fost impactul când a semnat cu Astra Giurgiu, echipă care se confrunta cu mari dificultăți financiare.
Romario Pires: “Nu știam unde e România când am sosit aici”
-Cum e viața ta în prezent?
-Sunt bine, sunt acasă cu familia. Mai joc, sunt la Păulești, în Liga a 3-a. E un proiect frumos, în continuare pot să mă bucur de fotbal așa cum am făcut toată viața. Sunt și antrenor la o academie din Ploiești, MX PRO Academy, am două grupe de copii, chiar îmi place.
-Cum te privesc copiii?
-Cu respect! (Râde). Am o grupă mai mare și alta mai mică. Cei mai mari mă știu cu toții, mă înțeleg foarte bine cu ei, sunt foarte deschiși să învețe, majoritatea m-au urmărit și când jucam. Cei mai mici nu mă prea știu, nu m-au prea prins. Încerc să-mi fac datoria cu ceea ce știu, nu cu numele.
-La Păulești cum ai ajuns? Nu semnasei la Petrolul? (n.r. Petrolul 95 Ploiești joacă în Liga 4)
-Nu, nu, am fost la Vălenii de Munte din iarna trecută. La Păulești m-a chemat Adrian Borza, m-a chemat să-l ajut, îmi e mai aproape de casă, e și Liga a 3-a, pentru mine a fost mai bine.
-Nivelul de la Liga a 3-a cum ți se pare?
-Sincer, sunt foarte mulți tineri talentați. De exemplu, Petrolul 2 joacă doar cu copii de 17-18-19 ani. Normal că nivelul nu e ca la Liga 1, nici măcar Liga a 2-a, dar să știi că sunt copii talentați, pe câțiva dintre ei sunt sigur că o să-i văd cel puțin în Liga a 2-a.
-Ți-a fost greu să te acomodezi? Mă refer la terenuri, care sunt de o calitate inferioară…
-Da, da, da. Când eram în Liga a 4-a era foarte greu pentru că jucam pe niște terenuri de un nivel foarte jos. A fost greu, dar trebuie să mă adaptez și eu cu realitatea pentru că nu mai sunt nici eu la nivelul la care eram. A trecut vremea mea, iar acum trebuie să mă bucur de fotbal acolo unde sunt acceptat.
-Au mai fost oferte de la Liga 1 sau Liga a 2-a?
-N-am mai vrut! Am avut o operație la genunchi, am stat o perioadă destul de lungă la recuperare, iar apoi mi-a fost greu să mă întorc la rutina de jucător, adică antrenamente, cantonamente. Mie mi-a fost de ajuns toată viața cu alergat, nu mai era pentru mine! Fizic, nu cred că aș mai putea. Fotbalul înseamnă și nutriție, efort zi de zi, sala de forță și n-aș mai vrea. Ar fi însemnat să plec iar de acasă…Acum mă bucur să o văd pe fetița mea în fiecare zi, să merg după ea la grădiniță. E mai bine așa cum e acum.
-Soției cum i-a fost când erai plecat cu fotbalul, deplasări, cantonamente? A acceptat greu?
-Da, da, dar la Cluj a fost mai bine, acolo a stat mai mult cu mine. Este greu când ești plecat, mai ales după ce ai copii și trebuie să îi dai la școală, la grădiniță. E foarte greu pentru cei mici să se acomodeze undeva dacă îi muți. Eu am fost tot timpul susținut de soție, de familie și mi-a fost OK din această privință.
-Ce planuri ai de viitor? Cât te gândești să mai joci?
-De jucat o să joc până mă lasă corpul, nu am în plan să mă las. Joc și la mini-fotbal, chiar joc de plăcere acum, unde văd că sare o minge, acolo mă bag! Chiar n-am planuri, fotbalul e tot ce iubesc, vreau să fiu un bătrân care la 50 de ani mai joacă fotbal! Am început și viața asta de antrenor și chiar îmi place foarte mult!
-Te vezi antrenor principal în Liga 1?
-De ce nu? E foarte departe încă, mai am multe de făcut, de învățat, chiar dacă am jucat fotbal la nivel înalt. Nu pot să zic că nu visez.
-Ai început să-ți iei licențele? Știu că e un proces care durează destul de mult timp.
-Da, da, am început cu C, dar nu mă grăbesc, am timp. Acum învăț cu copiii, de aici trebuie să începi ca să ajungi să înțelegi mentalitatea adulților din vestiar.
“E mai OK să crești un copil aici decât în Brazilia!”
-Romario, tu ai ajuns prima oară în România în 2012, la Bistrița. Privind retrospectiv, cum a fost alegerea de a veni în România? Ai urma același drum?
-Da, da! 100%! Astăzi sunt total îndeplinit, am o familie aici, mă simt ca acasă, cred că asta a fost soarta pe care Dumnezeu mi-a rezervat-o. Acum chiar nu mă văd în alt loc, în altă țară, mai ales că soția mea este româncă, fiica mea s-a născut aici. Am ajuns în România printr-o conjunctură de impresari, nu știam unde vin, unde e România, până când am venit aici.
-Cum ai reacționat tu, familia ta din Brazilia, când a venit oferta?
-Pentru mine a fost o surpriză foarte mare. Pe vremea aceea, internetul nu era atât de dezvoltat, să intru și să caut ce se întâmplă aici. A fost o surpriză mare pentru cei de acasă, doar după 6 luni m-am întors să le povestesc tot ce se întâmplă.
-Și zici că planurile sunt să rămâi aici definitiv.
-Da, da, da, aici sunt acasă acum. Acum nu mă mai obișnuiesc în Brazilia! (Râde). Merg în vacanță acolo, dar abia aștept să vin înapoi acasă.
-Care sunt cele mai diferite lucruri între Brazilia și România?
-Clima, liniștea. Chiar dacă românii se plâng că aici nu sunt spitale, școli, să știi că e mult mai bine decât în Brazilia! Cred că modul de trai e foarte bun aici, lumea e mai liniștită. În Brazilia e agitație, nu mă mai prea obișnuiesc.
-Familia ta din Brazilia cum s-a împăcat cu ideea că rămâi definitiv în România?
-Eu i-am pierdut pe părinți, au murit, acolo mi-au mai rămas doar surorile, care au fost în regulă cu decizia mea. Mai am o fetiță de 15 ani cu care țin legătura în fiecare zi, vorbesc cu ea, dar și ea e super OK cu ideea. A fost în România, vrea să mai vină. Oamenii au fost de acord cu decizia asta, și ei știu că e mai OK să crești un copil în România decât în Brazilia.
-Chiar zilele trecute a fost Ziua Națională. Cât la sută din tine simți că ești român?
-Cred că undeva la 40%, să nu spun 50 că poate ar fi prea mult!
-Cum ai sărbătorit?
-Am stat acasă. Vineri a avut fetița mea la grădiniță un eveniment de Ziua Națională, iar duminică am fost aici, la paradă, în Ploiești, am vrut să-i arăt și ei ce înseamnă.
“Am avut un șoc când am ajuns la Astra!”
-Cum a fost experiența din Israel? Ca țară, cultură, oameni. Cum te-ai adaptat?
-A fost o perioadă frumoasă pentru mine, diferită față de cum era România când am ajuns eu prima dată. Când a venit oferta din Israel deja știam unde merg, ce mă așteaptă. Cred că am avut parte de o experiență frumoasă, am avut parte de o cultură deosebită, ceva ce întâlnești numai acolo. Am fost primit foarte bine, cred că, per total, a meritat să merg acolo.
-Cum e fotbalul de acolo comparativ cu cel din România? Ai jucat, totuși, 4 ani, deci înseamnă că a fost un mediu bun pentru tine.
-E mai lent decât fotbalul din România. Aici se joacă mai mult pe viteză, acolo e mai mult tactic. Dar e frumos și acolo, sunt stadioane frumoase. Eu zic că e mai ușor de jucat acolo, jucătorii se mișcă un pic mai greoi și sunt mai multe spații.
-Te-ai întors în România la Astra. Cum ai găsit echipa, mediul? Știu că erau probleme financiare, patronul avea necazuri…
-Pentru mine a fost un șoc când am văzut condițiile de-acolo. Veneam după 4 ani în Israel în care nu avusesem probleme financiare, infrastructura de la cluburile de acolo era foarte bună. A fost greu cu adaptarea, dar am avut noroc că am avut o echipă foarte bună, un grup cu calitate foarte mare, am ajuns chiar în finala Cupei. Ca jucători, toți am fost foarte OK, antrenorii erau buni, dar a fost un șoc când am văzut ce e la echipă.
-Cât de greu îi este unui jucător să își facă meseria fără să fie plătit?
-Uite, știi cum e, eu în România am învățat treaba asta: un jucător, dacă este într-un club care nu are o situație financiară foarte bună, trebuie să joace cât mai bine ca să ajungă la o echipă cu o situație mai bună. Asta ne era motivația când nu eram plătiți. Dacă voiam să ajungem să fim plătiți, să mergem la o echipă mai bună, trebuia să muncim, ăsta ne era scopul când nu eram cu banii la zi.
“Mutu ne-a impus să ne antrenăm 100%. Hagi m-a reinventat”
-Mă întorc puțin la prima ta perioadă în România: ai fost coleg cu Adi Mutu, la Petrolul. Spune-mi un lucru învățat de la el, ceva care ți-a rămas în amintire. Poate un obicei, o vorbă, un gest.
-Când a ajuns la Petrolul, el era cineva, avea deja o vârstă. Sincer, ce am remarcat, a fost că el mereu se antrena 100%! A reușit să-i facă pe toți de la antrenamente să dea 100%, fie că era vorba de antrenamente fizice, jocuri, nu conta, toți lucram la maxim. El ne-a impus asta și cred că a fost foarte important pentru noi.
Am o întâmplare interesantă cu el: ne antrenam atât de bine, atât de dornici eram cu toții, încât la un joc la antrenament, eu fiind în echipa lui, a rămas o minge între noi iar din dorința de a lupta 100%, am intrat la minge și, din greșeală, l-am accidentat la genunchi. N-a fost nicio supărare, a înțeles și el că a fost dorința foarte mare de a ne antrena. Astăzi, când mă întâlnesc cu el, mereu povestim despre acest moment.
-Era pe final de carieră, dar jucase la un nivel înalt. Ți se părea arogant, cum era el?
-Adi? Nu, nu, deloc! Cred că aroganța nu este un cuvânt care se potrivește cu Adi. El a încercat să ajute pe toată lumea, să facă treabă cât mai bună, atât cât mai putea.
-La ce echipă din România ți-ar fi plăcut să joci, de-a lungul timpului? Sau una de care ai fost aproape dar nu s-a materializat transferul.
-În România mi-am împlinit visurile! Când am ajuns la Bistrița, am avut un meci împotriva Petrolului, era o echipă care arăta foarte bine, jucau foarte organizat, aveau suporteri cu ei peste tot. În acel moment mi-am dorit să joc pentru ei și, după 6 luni, am ajuns la Petrolul. Apoi am avut visul de a lucra cu domnul Hagi, mi s-a întâmplat și asta! După ce jucasem odată împotriva lui U Cluj și am văzut stadionul, suporterii, mi-a rămas un gând să ajung într-o zi acolo și când mi-a venit oferta nici n-am stat pe gânduri! Nu mi-a fost greu să accept acea ofertă.
-Cum a fost colaborarea cu domnul Hagi?
-Pfffu! Frumos! După 6 luni lângă el am simțit că m-a reinventat. Dacă nu treceam pe la Farul, nu cred că puteau să ajut U Cluj atât de mult.
-Care a fost cea mai importantă lecție învățată de la dânsul?
-Domnul Hagi este numărul 1! Dacă ne uităm, naționala României are 80% din jucători trecuți pe la el. Ca fotbalist nici nu mai are rost să spunem cum a fost! Ca antrenor te învață să scoți ce ai mai bun din tine. A spus odată ceva: “Dacă tu ajungi aici, înseamnă că ai ceva. Hai să-ți arăt ce ai!”. Și asta a reușit să facă! Pe lângă faptul că m-a făcut să cred mult mai mult în mine. Mă voia la echipă din 2018, am ajuns abia în 2021.
-Dar n-ai jucat mult la Farul.
-Ca timp, nu, nu am jucat, dar ca meciuri, da. El folosește mereu sistemul de rotație, folosește tineri.
-Lupta la titlu din acest sezon cum o vezi?
-Mai este mult de jucat, dar nu poți să te gândești la U Cluj, CFR, că tot vorbeam despre ele, FCSB, sunt echipe care mereu se bat la primele locuri. Aș vrea și Petrolul dar nu cred că vor fi tocmai acolo, mai este și Craiova, să vedem ce se întâmplă în iarnă la Rapid. Eu cred că în acest an e foarte strâns, nu va mai fi ca în anii trecuți când se luptau două echipe. Diferența între primele locuri și play-out este foarte mică, multe echipe au șanse. Va conta mult pregătirea de iarnă.
sursa foto: Sport.ro
