Andrea Mandorlini este noul antrenor al CFR-ului!

Suspansul a luat sfârșit: Andrea Mandorlini (62 de ani) îi ia locul lui Dan Petrescu pe banca tehnică a celor de la CFR. El a mai antrenat la Cluj între 2009-2010.

CFR Cluj n-a stat mult fără antrenor. Principalul finanțator al clubului, Neluțu Varga, a dezmințit informațiile care-l dădeau drept noul antrenor al echipei pe Cristiano Bergodi (58 de ani) și anunță că a bătut palma cu fostul tehnician al lui Sassuolo sau Chievo Verona.

„Ne-am înțeles! CFR Cluj intră în era italiană!”, a spus Varga, conform Fanatik.ro

Mandorlini se află la a doua a experiență ca antrenor în România, după primul mandat de la CFR Cluj. Alături de clujeni a realizat tripla campionat-Cupă-Supercupă în sezonul 2009/2010. După plecarea din România, acesta le-a mai pregătit pe Chievo Verona, între 2010-2015, Genoa și Cremonese. Italianul a pregătit-o până în această vară pe Mantova, în Serie C, însă contractul nu i-a fost prelungit.

I-a dus în grupe, apoi a fost demis

Italianul se întoarce la echipa alături de care a avut cel mai mare succes în cariera de antrenor. Odată cu triumful pe plan intern în 2010, acesta a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor, însă n-a stat pe bancă la niciun meci din cea mai importantă competiție europeană intercluburi.

A fost demis și înlocuit cu Sorin Cârțu cu doar câteva zile înainte de primul meci de pe teren propriu, cu Basel, câștigat de clujeni cu scorul de 2-1. Din actualul lot al CFR-ului, numai Ciprian Deac (37 de ani) a colaborat cu Mandorlini în primul său mandat în Gruia.

Mandorlini și Paszkany sărbătoreau câștigarea Cupei sursa foto: Playsport

foto principală: Alchetron

Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *