Anghel Iordănescu (73 de ani), fostul selecționer al României din perioada “Generației de Aur”, a acceptat un interviu din partea Orange Sport. Printre altele, a vorbit despre plecarea lui Dan Petrescu din fotbalul românesc și a comentat episodul din finalul meciului cu Farul.
Anghel Iordănescu: „Nu-l apreciem așa cum trebuie”
Iordănescu crede că plecarea lui Dan Petrescu de la CFR este o pierdere pentru campionatul intern. Mai mult, acesta are doar cuvinte de laudă la adresa tehnicianului în vârstă de 55 de ani, pe care-l pune pe aceeași treaptă cu Gică Hagi sau Mircea Lucescu.
„A fost nedrept modul în care presa l-a taxat. Trebuie să recunoaștem că este un antrenor valoros. Îl consider un antrenor fabulos. Este adevărat că a avut și momente în care, prin modul în care s-a comportat, a reclamat poziția pe care a avut-o presa, dar noi, fotbalul românesc, îi suntem datori lui Dan Petrescu.
Va fi o mare pierdere (n.r. plecarea lui), este un mare antrenor și ar fi păcat să nu-l apreciem așa cum trebuie. Avem puțini antrenori de talia lui sau a lui Gică Hagi ori Mircea Lucescu.”, a declarat selecționerul care a calificat ultima oară România la un turneu final.
„Prietenia lor a suferit o noapte. Atât”
Fostul selecționer a comentat și disputa dintre Petrescu și Hagi, din finalul meciului CFR-Farul, atunci când „Bursucul” a aruncat cuvinte grele în direcția „Regelui”: „Mi-a fost greu să înțeleg modul prin care Petrescu s-a manifestat. Nu-i plângeți pe niciunul: nici pe Dan, nici pe Popescu, nici pe Hagi. La ei sunt inerente aceste lucruri.”
Acesta mărturisește că astfel de episoade aveau loc și în perioada în care el era selecționer. „Probabil că prietenia lor a suferit o noapte. Peste o săptămână sau cinci zile sunt din nou cei mai buni prieteni. Dac-ați știi câte conflicte am avut cu ei la Echipa Națională… Se jucau meciuri în cadrul lotului, au fost multe dispute și mereu a trebuit să-i domolesc. Dar a doua zi se luau în brațe.”, a punctat tatăl actualului selecționer, Edi Iordănescu.

sursa foto: Digi Sport
Cuvinte de laudă pentru Neluțu Varga
Fostul fotbalist al Stelei compară investițiile de la FCSB cu cele ale lui Neluțu Varga la CFR, pe care-l laudă pentru condițiile oferite angajațiilor săi.
„La fel cum Gigi Becali a făcut la FCSB investiții și a adus un plus de valoare prin banii pe care i-a băgat în transferuri, același lucru aș putea să-l spun și despre Neluțu Varga. Este un om care a preluat CFR-ul într-o situație delicată, grea, a investit și i-a pus lui Dan Petrescu la dispoziție tot ce și-a dorit. Faptul că au câștigat atâtea campionate împreună este o dovadă a relației extraordinar de bună care s-a creat între ei.”, a încheiat fostul fotbalist cu 64 de selecții în Echipa Națională.
sursa foto: Digi Sport




