Campioana U Banca Transilvania Cluj a obţinut luni, pe teren propriu, în faţa a 9.074 de fani, a doua victorie în finala Ligii Naţionale cu CSM Oradea, scor 86-80 (48-38), informează News.ro.
Aruncarea de început a partidei i-a aparţinut lui Ghiţă Mureşan, care a asistat la a patra confruntare dintre cele două echipe din şapte programate în ultimul act.
Principalii marcatori ai meciului au fost Meindl 18 puncte, Richard 15, Căţe 14, pentru U BT Cluj, respectiv Tarolis 17, Ogden 16, Nicolescu 12, pentru CSM Oradea.
Formaţia antrenată de Mihai Silvăşan a câştigat şi meciul 3, tot pe teren propriu, cu 80-70, după ce în primele două dispute s-a impus CSM Oradea, cu 79-73, 93-83. Astfel, scorul general este 2-2, iar seria va continua alternativ, în 25, 28 şi 31 mai, la Oradea Arena şi BT Arena.
Finala mare a Ligii Naţionale a revenit după 10 ani la sistemul cel mai bun din şapte partide. În semifinale, U BT Cluj a învins Rapid Bucureşti în patru meciuri (78-61, 77-65, 86-106, 95-76), iar CSM Oradea a trecut de CSU Sibiu în trei partide (94-61, 93-67, 78-68).
Ambele finaliste au jucat în acest sezon în cupele europene, CSM Oradea până în faza secundă a grupelor FIBA Europe Cup, fiind la un pas de sferturi, iar U BT Cluj a încheiat pe locul 9 în grupa A din EuroCup, a doua competiţie valorică a continentului.
CSM Oradea, echipa antrenată de Cristian Achim, îşi doreşte cu ardoare titlul din 2023 şi pentru că clubul împlineşte 20 de ani de existenţă, în timp ce U BT Cluj, cu Mihai Silvăşan pe banca tehnică, nu concepe să nu-şi respecte blazonul de club în care s-au făcut investiţii majore şi, ca urmare, domină baschetul românesc în ultimii ani.




