Bordeianu, îndepărtat pentru că și-a cerut restanțele financiare? Reacția lui Balaj

Președintele CFR-ului, Cristian Balaj (51 de ani), a clarificat situația lui Mihai Bordeianu (31 de ani) la echipă, printr-o intervenție la GSP Live.

 CONTEXT:

În cursul dimineții de joi, Gazeta Sporturilor a prezentat situația mijlocașului de la CFR. Jucătorul și-ar fi cerut drepturile salariale, iar clubul, în schimb, l-ar fi anunțat că nu mai intră în vederile echipei.

Jucătorul a fost om de bază pe parcursul celor 5 titluri de campioană câștigate, între 2018 și 2022. A început ca titular și acest sezon, apoi nu a mai fost văzut nici pe bancă. Iar atunci când echipa a suferit la mijlocul terenului, a fost preferat Ovidiu Hoban (40 de ani), unul dintre veteranii echipei și printre cei mai vechi din lot.

Ruptura dintre jucător și club ar fi apărut în vara anului trecut, când și-a cerut drepturile financiare iar comisiile i-au dat dreptate, astfel că CFR a fost obligată să-i achite toate restanțele.

În acest an calendaristic, fotbalistul trecut pe la Botoșani a apărut într-un singur meci, contra Craiovei, pierdut de CFR cu 0-2.

Cristian Balaj: „Petrescu a considerat că nu trebuie să fie în teren”

Contactat în această dimineață, Cristi Balaj a făcut lumină în cazul lui Bordeianu: „La CFR Cluj jucătorii sunt introduși în teren în funcție de modul în care se pregătesc și evoluează în meciuri. Dacă Dan Petrescu a considerat că nu trebuie să fie în teren, nu înseamnă că are ceva cu el.”

Mai mult, oficialul campioanei a infirmat că ar fi vorba despre o răzbunare din partea antrenorului ori a clubului pentru că jucătorul ar fi reclamat clubul: „Sunt mai mulți jucători care și-au cerut drepturi financiare și care joacă! Dan Petrescu nu este informat atunci când apar asemenea situații, e problema managementului. El introduce jucători în funcție de modul în care se pregătesc”, a încheiat președintele CFR-ului.

 

sursa foto: Digi Sport
Distribuie articolul pe social media:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *