Bulgarul Radoslav Dimitrov, noul jucător al Univesității Cluj

FC Universitatea Cluj bifează o nouă mutare și îl transferă pe Radoslav Dimitrov. Fundașul dreapta bulgar vine de la Sepsi OSK, are trei Cupe ale României câștigate, o Supercupă și peste 200 de meciuri în Superliga.

Peste 140 de meciuri pentru Slavia Sofia

Prima parte a carierei lui Radoslav Dimitrov a fost legată de clubul Slavia Sofia. În cinci ani petrecuți la echipa din capitala Bulgariei, Dimitrov a strâns peste 145 de meciuri. A ajuns într-o finală ce Cupa Bulgariei cu Slavia în sezonul 2010/2011.

Prezențe în naționala Bulgariei

În perioada în care era jucătorul celor de la Slavia Sofia, Dimitrov a fost convocat în naționala Bulgariei pentru prima dată în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014. A debutat într-un meci cu Malta, câștigat de bulgari cu 6-0. Primul său gol pentru naționlaă a venit tot împotriva Maltei, marcând golul de 1-0 într-un meci încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea Bulgariei.

Primul contact cu fotbalul românesc

Pe 1 iulie 2015, Radoslav Dimitrov era transferat de FC Botoșani. În primul an alături de formația din Moldova a strâns 38 de prezențe în toate competițiile. A marcat un gol și a oferit șapte pase decisive, fiind unul dintre cei mai buni pasatori din campionat. A urmat încă jumătate de sezon la FC Botoșani cu 15 meciuri jucate, după care a făcut pasul spre CS Universitatea Craiova.

Patru trofee în palmares, toate în România

La sfârșitul sezonului 2017/2018, Dimitrov câștiga Cupa României alături de CS Universitatea Craiova după o finală cu FC Hermannstadt, câștigată cu 2-0. Era un sezon în care fundașul bulgar juca în 27 de partide, marca două goluri și oferea trei assist-uri. Acel an a consemnat și prima prezență în play-off-ul Superligii pentru Dimitrov.

La începutul sezonului 2019/2020 începea un nou capitol la Sepsi OSK, unde a reușit să câștige două Cupe ale României (ediția 2021/2022, ediția 2022/2023) și o Supercupă (la începutul sezonului 2022/2023). A ajuns de două ori în play-off cu Sepsi OSK, în sezoanele 2020/2021 și 2022/2023. În total pentru covăsneni, Dimitrov a jucat în 134 de partide, contribuind cu 10 pase decisive.

CV-ul lui Radoslav Dimitrov

  • Nume: Radoslav Dimitrov
  • Data nașterii: 12 august 1988
  • Poziție: fundaș dreapta, mijlocaș dreapta
  • Înălțime: 1,75 m
  • Trofee câștigate: Cupa României (alături de CS Universitatea Craiova în sezonul 2017/2018, alături de Sepsi OSK în sezoanele 2021/2022 și 2022/2023), Supercupa României ( alături de Sepsi OSK la începutul sezonului 2022/2023).
  • Meciuri în Superliga: 206
  • Meciuri/goluri la națională: 4/1
Distribuie articolul pe social media: