FC Bihor Oradea, echipă aflată pe primul loc în Liga 3, seria 8, a ajuns la un acord în această iarnă cu Adrian Gîdea (23 de ani), de două ori campion al României cu CFR Cluj.
Gîdea, care la Cluj a bifat 38 de meciuri în toate competițiile și a marcat un gol, era liber de contract după ce s-a despărțit de CSM Alexandria, ocupanta locului 19 din Liga 2, și va avea ca obiectiv accederea în al doilea eșalon. Orădenii sunt pe primul loc în seria a 8-a, la 7 puncte distanță de locul secund.
Folosit de CFR Cluj pentru a bifa regula U21
Mijlocașul care poate evolua în ambele flancuri a semnat cu gruparea ardeleană în 2018, când avea 18 ani, fiind transferat de la Centrul de Excelență Timișoara. A ajuns să evolueze pentru ardeleni doi ani mai târziu, începând cu sezonul 2020/2021, când cluburile din primul eșalon erau nevoie să folosească cel puțin doi jucători U21 în echipa de start, urmând ca doar unul să încheie meciul pe gazon.
Așa s-a întâmplat iar Gîdea a apărut constant în primul „11” al CFR-ului după plecarea lui Dan Petrescu și revenirea lui Edward Iordănescu pe banca tehnică. Actualul selecționer al României l-a folosit în 21 de meciuri pe parcursul acelui sezon, cel mai mult 45 de minute, într-un meci disputat în ultima etapă, când mijlocașul a și reușit să înscrie.
Fotbalistul s-a despărțit de fosta campioană la începutul anului trecut, când a fost cedat la ASU Politehnica Timișoara, formație ce avea să retrogradeze în al treilea eșalon.
150.000 de euro a fost cea mai înaltă cotă de piață a lui Gîdea, acum fiind la jumătate din acea valoare, conform site-ului de specialitate transfermarkt.ro
sursa foto: Prosport