CFR Cluj a câștigat a cincea Cupă a României din istorie! Ardelenii au trecut de Hermannstadt, scor 3-2, după o finală dramatică disputată la Arad.
Este al șaselea trofeu din vitrina trupei din Gruia la care contribuie Dan Petrescu. De partea cealaltă, sibienii au ratat a doua șansă din ultimii 7 ani de a pune mâna pe Cupă.
O nesincronizare în apărarea clujeană i-a făcut pe fanii veniți din Sibiu să spere că echipa lor va marca prima, prin Ianis Stoica. Vârful trecut și pe la FCSB n-a profitat însă de șansa avută.
A făcut-o, însă, Kamara, după o pasă primită între linii de la Emerllahu. Liberianul a scăpat singur cu Căbuz, l-a driblat pe fostul goalkeeper al CFR-ului și a marcat cu poarta goală.

Louis Munteanu a dublat avantajul echipei sale opt minute mai târziu iar ultimul act părea să-și fi aflat soarta după numai un sfert din partidă. Veteranul Camora a centrat de pe partea stângă, Munteanu i-a luat fața lui Selimovic și a punctat la colțul scurt.
Împinși de la spate de peste 5.000 de fani în tribune, Hermannstadt a revenit în meci cu zece minute înainte de pauză. Centrarea lui Golcalves a fost reluată în plasă de Căpușă și finala era departe de a-și afla deznodământul.

Goluri, pragmatism și dramatism în repriza a doua
Doar cinci minute a mai rămas tabela neschimbată după startul actului secund. Reușita lui Nkololo a refăcut diferența de două goluri și a dat startul la sărbătoare în rândul fanilor fostei campioane.
La polul opus, susținătorii formației lui Măldărășanu le amintesc continuu favoriților că le sunt alături indiferent de scor. “Sibiu’! Sibiu’!” se aude din peluza celor care au fost desemnați oaspeți.
Ultimul sfert de oră a consemnat și cea mai intensă parte a meciului. Intrat pe teren de numai un minut, Sergiu Buș îl învinge pe Otto Hindrich cu un șut din afara careului (minutul 75) și reaprinde tribunele stadionului Francisc Neuman.
Finalul meciului de la Arad a fost dramatic. Clujenii au căutat să fragmenteze jocul cât mai mult posibil, au fost nervi și trageri de timp, Djokovic și Goncalves au fost eliminați, gol anulat al lui Emerllahu și un posibil penalty pentru Hermannstadt la ultima fază. Nimic, încă, n-a făcut CFR-ul să deraieze în drumul spre un nou trofeu.
Echipele de start:
CFR 1907 Cluj
89.Hindrich – 5.Graovac, 4.Leo Bolgado, 6.Sinyan, 45.Camora (C) – 18.Emerllahu, 88.Djokovic, 17.Korenica – 96.Nkololo, 9.Louis Munteanu, 7.Kamara
Rezerve: 21.Popa – 3.Abeid, 10.Deac, 11.Păun, 13.Simao, 27.Ilie, 82.Fică, 93.Postolachi, 97.Șfaiț
Antrenor: Dan Petrescu
FC Hermannstadt
25.Căbuz – 96.Balaure, 66.Căpușă, 4.Ionuț Stoica (C), 2.Selimovic, 15.Goncalves – 29.Biceanu, 24.Ivanov, 8.Murgia – 9.Chițu, 7.Ianis Stoica
Rezerve: 31.Muțiu – 5.Bejan, 6.Kujabi, 10.Neguț, 11.Buș, 17.Iancu, 27.Găman, 30.Antwi, 45.Popescu
Antrenor: Marius Măldărășanu
sursa foto: Alexandru Poenar




