Ultima etapă în Gruia, duel între fosta campioană și câștigătoarea din acest sezon. În mod normal, unul dintre cele mai încinse dueluri din play-off. În realitate, un meci cu miză doar pentru CFR, care ar prinde barajul de cupele europene în cazul unui rezultat cel puțin egal cu al Craiovei, care joacă de la aceeași oră, cu Sepsi. De partea cealaltă, Hagi e campion după etapa trecută.
Totuși, doar Alibec, suspendat, și Borza lipsesc de pe foaia meciului. Farul a venit cu titularii la Cluj, în ciuda speculațiilor că ar reprezenta un ajutor pentru ”vișinii”. De partea cealaltă, feroviarii și-au “plombat” numeroasele absențe, în frunte cu Deac și Camora. Dan Petrescu strânge mâna tuturor adversarilor înaintea primului fluier, apoi îi ia tare din primele minute.
„Underii” au deschis scorul
Mai întâi Cvek, cu capul, trimite peste din interiorul careului (2), iar șutul lui Fică este blocat (5). Doar clujenii par să aibă chef de fotbal, elevii lui Hagi așteaptă, mai degrabă, greșeala și spațiile din defensivă. Combinația dintre Petrila și Bîrligea, încheiată cu șut lângă bară a celui din urmă, este fatală apărării Farului (15) 1-0. Doi dintre cei trei jucători care îndeplinesc regula U21 din formația clujeană.
Jocul se reașează, de data aceasta cu Farul la conducere și cu o echipă a CFR-ului mulțumită de scor. Prima acțiune a oaspețiilor e șutul lui Băluță, fără emoții pentru Scuffet. Petrila ratează, pe contraatac, șansa golului al doilea și rezolvarea, într-o mare proporție, a calculelor. Cu două goluri avans, misiunea CFR-ului ar fi fost încheiată, chiar dacă am asistat la o răsturnare de scor chiar etapa trecută.
Munteanu, erou pe jumătate
Apoi astrele se întorc, a câta oară?, împotriva lui Dan Petrescu. Prima a fost greșeala lui Boateng, speculată de Louis Munteanu, preluare și șut în vinclu (41), pentru ca după numai trei minute, Manea să comită henț în careu. Centralul Bârsan nu merge să revadă faza pe monitorul VAR, dictează direct penalty și o nouă șansa pentru Munteanu de a marca, dar Scuffet își salvează echipa de la un final de repriză de coșmar. La faza următoare, antrenorul CFR-ului cere și el penalty, fără succes.
Altă repriză, alt fotbal
S-a jucat la fel până în minutul 62, când, după un alt duel în careu, Farul a beneficiat de o nouă lovitură de pedeapsă. Munteanu arestează mingea și trage în același colț, fără șanse pentru Scuffet de data aceasta. Rarisimă imediata ocazie a gazdelor de a egala: Petrila n-a putut relua în poarta goală mingea trimisă în bară de Boateng (65). La Craiova e încă egal, singura veste bună pentru fosta campioană.
Cea mai dulce înfrângere
Petrescu a forțat cu Yeboah și Maglica, iar ivorianul îl putea face fericit pe Dan Petrescu, dar a ratat în două rânduri. Mai întâi a scos Buzbuchi, apoi n-a putut profita de o greșeală a defensivei lui Hagi. Clujul a continuat să atace, însă de fiecare dată nu s-au găsit inspirați în fața porții. Întreg stadionul a erupt în minutul 90+4, când Sepsi a deschis scorul în Bănie. Golul lui Marius Ștefănescu a risipit emoțiile CFR-ului din final, care se va pregăti pentru duelul cu FCU, ultimul care stă în calea meciurilor europene.
Barajul cu FCU se joacă în Gruia.
Echipele de start:
CFR 1907 Cluj
1.Scuffet – 71.Peteleu, 33.Kolinger, 3.Burcă (C), 4.Manea – 11.Petrila, 21.Boateng, 40.Cvek, 82.Fică – 30.Bîrligea, 32.Janga
Rezerve: 90.Sava – 45.Camora, 28.Hoban, 37.Bordeianu, 73.Muhar, 8.Filip, 7.Krasniqi, 15.Yeboah, 91.Maglica
Antrenor: Dan Petrescu
Farul Constanța
1.Buzbuchi – 21.Sîrbu, 17.Larie (C), 5.Boli, 23.Baravykas – 18.Artean, 6.Băluță, 8.Casap – 77.Sali, 9.Louis Munteanu, 26.Mazilu
Rezerve: 12.Aioani – 16.Nedelcu, 24.Grameni, 4.Kevin Doukoure, 31.Banu, 80.Cercel, 90.Stoian, 10.Vlad Morar, 11.Mateus Santos
Antrenor: Gheorghe Hagi