CFR Cluj a câștigat primul din cele trei meciuri pe care le va disputa în grupele Cupei României. Formația lui Andrea Mandorlini a învins-o cu emoții pe CSM Alexandria, după ce gazdele au egalat la 1 în urma hențului în careu comis de Vasile Mogoș.
Ardelenii au deschis scorul în minutul 2, după pătrunderea în careu pe partea stângă a lui Alin Fică și finalizarea acestuia la colțul lung. Nicio speranță pentru portarul Brînză, iar astrele păreau aliniate pentru o victorie facilă a CFR-ului. N-a fost, însă, așa cum plănuiau șefii grupării din Gruia. Gazdele au dat primele semne de revenire după numai cinci minute, apoi Mogoș a atins mingea cu mâna în careu iar Alexandria a beneficiat de o lovitură de pedeapsă.
Mihai Stancu (35) n-a ratat de la punctul cu var iar divizionara secundă s-a văzut din nou egala fostei campioane pe tabelă. Sub privirile din tribună ale antrenorului Andrea Mandorlini, suspendat în urma eliminării din meciul contra Petrolului, și ale lui Cristi Balaj sau Răzvan Zamfir, clujenii au trecut în avantaj cu 3 minute înainte de pauză. Muhar (42) a trimis balonul în plasă cu un șut de la marginea careului.
Italianul de pe banca CFR-ului a făcut 3 modificări la pauză iar jocul clujenilor s-a schimbat imediat. Camora (46), intrat de pe bancă, a înscris după doar un minut de la reluare și a asigurat victoria. Bîrligea și Otele puteau majora diferența, însă de fiecare dată Brînză a fost la post, astfel că tabela a rămas neschimbată până la final. Scor final 1-3 pentru CFR, care se pregătește pentru duelul din campionat contra FCU Craiova 1948, de pe teren propriu, programat duminică de la ora 21:00.
sursa foto principală: captură Youtube Prima Sport