Ricardo Cadu este, incontestabil, cel mai adulat jucător de către fani din istoria recentă a CFR-ului. Ajuns în 2006 în Gruia, Cadu s-a impus foarte repede în primul 11 datorită determinării sale inegalabile.
Datorită calităților lui, acesta a devenit stâlpul de bază al apărării CFR-iste. În scurt timp, carisma și spiritul său de lider i-au adus pe braț și banderola de căpitan al echipei.
A fost un jucător determinant, întregul schelet al echipei s-a construit în jurul lui. În momentele cruciale, Cadu își asuma postura de căpitan și nu fugea de responsabilități. Rămân memorabile penaltyurile decisive executate de fostul căpitan al feroviarilor în meciurile împotriva Universității Cluj din 2008 și 2012 și împotriva celor de la U Craiova în 2010.
Un moment de tristă amintire este scandalul cu Mircea Bornescu din 2012 în care Ricardo Cadu a fost implicat. În timpul meciului U-CFR din 2012 o răfuială a avut loc între cei doi, chiar pe terenul de fotbal în față a mii de fani, după ce Cadu a marcat de 1-0 din 11 metri si s-a bucurat provocator în fața peluzei U-iste. Scandalul a avut o intensitate de o anvergură nemaivăzută, arbitrul fiind nevoit să întrerupă meciul.
În 2013, Ricardo Cadu a obținut cetățenia română, fapt care îl putea face eligibil pentru selecția la echipa națională. În ciuda calităților sale, acesta nu a fost niciodată în vizorul selecționerului naționalei României.
În prezent, Ricardo Cadu trăiește în Portugalia alături de familia sa. Fostul feroviar este căsătorit de mai mulți ani și are o fiica. Chiar dacă este plecat de mult timp din Cluj-Napoca, acesta încă urmărește meciurile CFR-ului și visează că într-o bună zi să devină un oficial al clubului din Gruia.
„Normal, mi-ar plăcea să mă întorc. Dar, desigur, nu știu ce se va întâmpla peste un an, doi sau trei. Mi-ar plăcea să fiu director sportiv sau ceva de genul ăsta. Să vedem, toate la timpul lor. Toate se pot întâmpla!” a declarat Ricardo Cadu intr-un interviu pentru sport.ro acum cateva luni.