Dan Petrescu, antrenor celor de la CFR Cluj, a vorbit, la conferința de presă premergătoare duelului cu CSU Craiova, despre ultimul meci, cel cu FCSB.
„Primele zile au fost mai grele, am pierdut în ultimele minute și sunt convins că jucătorii au suferit foarte mult, dar nu avem timp foarte mult de gândire pentru că mai avem 16 meciuri în campionat și cel mai important meci e următorul. Am analizat meciul, am văzut unde am greșit. Cei mai buni jucători de pe teren au fost portarii, au avut cinci intervenții fiecare, din păcate la ultima faza nu a mai reușit să intervină Scuffet. Trebuie să învățăm, trebuie să mergem înainte.”
Tehnicianul campioanei anticipează un meci greu cu oltenii, având amintiri neplăcute de la ultimele meciuri disputate, la Craiova, împotriva adversarilor de sâmbătă:
„Început greu de an, două meciuri cu Lazio, am jucat cu FCSB și Farul, acum avem meci cu CSU Craiova. La Craiova va fi la fel ca întotdeauna, un meci cu de toate, mereu a fost dramatism sau meciuri cu intensitatea maximă. Nu odată am pierdut puncte în ultimele minute acolo. Va fi un meci greu, sunt convins că stadionul va fi plin. Greșeala aia a lui Arlauskis din meciul cu Farul nu o faci de două ori la rând. Îi prindem așa cum nu voiam să îi prindem nici pe cei de la FCSB, veniți după o înfrângere. La fel va fi și la Craiova, vor juca altfel, au înțeles că ei sunt de vină nu arbitrii sau antrenorii sau altcineva. Eu nu cred că o echipă se va distanța, toate echipele din play-off se bat la titlu. Va fi cel mai greu play-off de când s-a înființat. Nu joacă statistica, se poate întâmpla orice. Nicio problemă de lot nici la noi, nici la Craiova. Nu mai vine nimeni la CFR, nu se mai face niciun transfer.”
Meciul CSU Craiova-CFR Cluj are loc sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
sursă foto: Instagram-CFR Cluj



