Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a avut o primă reacție după remiza echipei sale de pe teren propriu din ultima etapă, scor 0-0 contra UTA Arad.
Finanțatorul clubului este nemulțumit de prestația jucătorilor săi din ofensivă și anunță noi transferuri în pauza competițională din iarnă. Varga spune că va întări acest compartiment, dar nu a anunțat și la cine va renunța în viitorul apropiat. Luka Juricic (27 de ani), atacantul care a început meciul ca titular, a reușit doar un gol de când a semnat cu formația din Gruia, în timp ce Dani Bîrligea (23 de ani) are 4 reușite.

Varga: „Nu există an fără să-mi doresc titlul. Suntem în grafic”
„Sunt vreo 2-3 jucători de care sunt nemulțumit, dar o să fac niște schimbări în iarnă. Aducem încă doi jucători de atac. Sunt nemulțumit doar de faptul că se accidentează foarte mulți și foarte des. Am înțeles că au venit pe rând și că nu au făcut toți pregătirea așa cum trebuia în vară. Mă bazez că asta nu se va mai întâmpla după pregătirea de iarnă”, a declarat Neluțu Varga conform site-ului Prosport.
„Boss-ul” din Gruia a anunțat că postul lui Andrea Mandorlini (63 de ani) nu este în pericol nici după această remiză. Acesta a pus punct speculațiilor conform cărora Adrian Mutu ar fi văzut drept noul tehnician al echipei în cazul în care italianul ar fi demis.
„Suntem în grafic și luptăm în continuare pentru titlu. O să își revină și băieții accidentați și lucrurile se vor schimba în bine.Cu Mandorlini nu am nimic. Având în vedere ce revoluție a fost în vară, nu are ce să mă nemulțumească.
Omul își face treaba, echipa joacă un alt fotbal față de anii trecuți. I-am pus ca obiectiv reconstrucția echipei și titlul. La mine nu există an fără să îmi doresc titlul. Nu bag atâția bani fără să am acest obiectiv. Și cred că suntem în grafic. În play-off contează ce facem. Acolo trebuie să fim la nivel maxim”, a continuat cel care a preluat-o pe CFR în 2017, când clubul se afla în insolvență.

Varga: „La mine contează echipă, nu facem partipriuri!”
Mai mult decât atât, tehnicianul instalat în această vară pe banca clujenilor are parte de susținerea principalului finanțator al clubului atât pe plan profesional, cât și în disputa dintre el și Ciprian Deac. Nemulțumit că fiul său și-a pierdut locul de titular, tatăl fotbalistului, Ioan Deac, l-a acuzat pe antrenor că „l-a umilit pe Ciprian în propria casă, favorizează anumiți jucători.”
„Sunt de partea antrenorului. Normal că i-am dat dreptate și lui, dar noi suntem o echipă și nu jucătorul contează. La mine contează echipa. Nu facem partipriuri. Jucătorul funcționează doar cu grupul, cu echipa. E importantă omogenitatea și forța grupului. Nu văd nici o problemă cu Deac. El a discutat cu antrenorul și a înțeles situația. Este un băiat de mare caracter.”, a încheiat Ioan Varga pentru sursa citată.
CFR Cluj este pe locul 2 în clasament în acest moment, la 5 puncte în spatele liderului FCSB. Ardelenii ar putea coborî o poziție în cazul în care Rapid va câștiga luni seară contra lui U Cluj. Giuleștenii sunt la două puncte în spatele fostei campioane, astfel că o victorie i-ar propulsa pe elevii lui Cristiano Bergodi peste echipa antrenată de Andrea Mandorlini.
sursa foto: Cluj Capitala