CFR Cluj a produs surpriza etapei după ce a învins-o categoric pe Rapid, în deplasare, scor 4-1. Victoria este cu atât mai surprinzătoare întrucât clujenii au rămas, cu doar trei zile înainte de partidă, fără antrenorul principal și președintele clubului.
Odată cu înfrângerea din Cupă de la Hunedoara, atunci când fosta campioană a fost zdrobită de Corvinul (0-4), sezonul părea să se fi încheiat pentru CFR Cluj. Echipa ieșise din cursa pentru un trofeu intern, în campionat fiind la 10 puncte distanță de primul loc (acum au rămas 7), apoi și obiectivul intermediar, acela de a cuceri Cupa, fusese ratat. A urmat demisia lui Adrian Mutu (45 de ani) din postura de antrenor principal, pentru ca mai apoi, câteva ore mai târziu, și președintele Cristi Balaj (52 de ani) să își anunțe plecarea de la club.

FCSB, umilită când CFR n-a avut antrenor
Situația părea cel puțin complicată la club și una cu care clubul nu se mai întâlnise în ultima perioadă. Patronul echipei, Ioan Varga, a ales să nu numească un nou antrenor și să meargă pe mâna cuplului Francisc Dican – Ovidiu Hoban în ultimele 8 etape rămase de disputat, chiar dacă pentru ardeleni urmau două meciuri de foc, cu Rapid, în deplasare, și FCSB, pe teren propriu.
Sâmbătă, în Giulești, avea să fie primul meci după doi ani și jumătate în care ardelenii urmau să fie conduși de pe bancă de un antrenor interimar și nu unul principal. Ultima oară când acest lucru s-a întâmplat a fost în august 2021, la un meci contra FCSB, disputat în Gruia și în care alb-vișiniii au câștigat cu același scor clar, 4-1.
La fel ca acum, și atunci atmosfera din cadrul clubului era una tensionată. Echipa fusese eliminată de Steaua Roșie Belgrad (6-1 la general) din play-off-ul Europa League, iar președintele Marian Copilu a fost îndepărtat împreună cu antrenorul Marius Șumudică, asta după ce la finalul partidei avusese loc o bătaie generală în zona vestiarelor.
Cristi Moldovan, antrenorul cu portarii, a fost cel care a pregătit echipa în săptămâna premergătoare derby-ului cu roș-albaștrii. Omrani, Sigurjonsson, Deac și Alibec aveau să înscrie în acel meci pentru CFR, care urma să-l numească, câteva zile mai târziu, pe Dan Petrescu în funcția de antrenor principal și să câștige titlul de campioană la finele acelui sezon.

sursa foto: Digi Sport